POLITICĂ

Violențele de limbaj ale PSD care au dus la violențele din Piața Victoriei

Oameni simpli, protestatari pașnici, politicieni din opoziție. Nimeni nu a scăpat, de-a lungul ultimilor aproape doi ani, de atacurile grosolane ale membrilor PSD și de propaganda toxică dusă la extrem de partidul aflat la guvernare. Mai jos, este o listă lungă însă sunt doar o parte di multiplele exemple:

  • Preşedintele TSD Slatina, Alexandru Berechet: „La vot nu ieşiţi, la circ sunteţi primii! Să vă fie ruşine, mizeriilor!“ (10 august 2018)
  • În ședința de plen din 21 decembrie 2017, senatorul PSD Liviu Brăilou îi spune Florinei Presadă: „Prințeso, s… p…“, în momentul în care senatoarea USR i-a dat cadou de sărbători un exemplar din „Ferma animalelor“, de George Orwell
  • „Băga-ți-asș p… în mă-ta!“, i-a spus liderul PSD Dolj Claudiu Manda unui utilizator de Facebook. A adăugat, apoi: „Marș! Sunt dispus să cobor nivelul discuției până acolo jos, la tine!“
  • Șerban Nicolae, senator PSD, a jignit-o pe Cosette Chichirău, deputat USR. Cosette Chichirău: „Sunteți șofer la grupul infracțional organizat. Eu mi-am făcut doctoratul în Finanțe“. Șerban Nicolae: „Sunteți atât de proastă! Incredibil ce spuneți, ia demonstrați că am fost șofer!“ / Chichirău: „Avem poze“ / Șerban Nicolae: „CV-ul e în poze? Eu am o poză în care dumneavoastră faceți sex anal. Ce să facem?“
  • Într-o emisiune la România TV, unde a prezentat noua lege a pensiilor, Liviu Dragnea a avut un mesaj și pentru cei care i-au transmis mesajul anti-PSD cunoscut grație plăcuței de înmatriculare din Suedia: „Acel mesaj îl folosesc pentru părintii lor, pentru bunicii lor, noi am făcut aceste legi, da? Până la urmă, fiecare cum își așterne asșa doarme“ (9 august 2018)
  • „Informăm diasporenii că taxa de prost se plăteşte la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteţi participa la miting“, este mesajul postat de Andreea Dorian şi distribuit pe profilul său de Facebook de europarlamentarul Maria Grapini (9 august 2018)
  • „Cine-i diaspora?!? Observ mii de postări în care suntem ultragiați că Jandarmeria a făcut și a dres. Postăm niște materiale video scoase din context și facem pe călugărițele pe aici. Dar ăia care au dat foc la toți brazii din Victoriei și că erau să sară în aer mașinile din zona sau ăia de au măturat cu forțele de ordine pe jos, ăia cu ceafă lată, ăia nu ne mai deranjează? Ce diaspora reprezentau ăia? Peluza Paris sau peluza Madrid? Nu mai plângeți și rostogoliți imbecilități pe rețele. Trebuiau mitraliați, nu stropiți cu apă!!!” – Cristian Bîrdac, fost consilier al Secretariatului General al Guvernului (11 august 2018)
  • Deputatul PSD Cătălin Rădulescu: „Câți ați fost? 20.000, 40.000, 50.000? Nu ne provocați, că venim un milion și vă călcăm în picioare. Opriți-vă și lăsați țara în pace, lăsați poporul ăsta să trăiască, lăsați românii să decidă prin vot. Voi, ordinarilor din statul paralel, renuntați și plecați“ (11 august 2018)
  • Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea: „10 august, cea mai mare sărbătoare europeană. Se goleşte Europa de cerşetori, hoţi şi curve din România“
  • Liviu Dragnea: „Și noi asta facem – curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani“
  • Liviu Dragnea: „Ăştia s-au organizat în felul ăsta, puși de cine îi finanțează. Până la urmă va ieși adevărul la iveală, cine îi plătește, de ce îi plătește. Am stat de vorbă cu presa și erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări“
  • „Nu vreau să folosesc cuvinte jignitoare, dar am mari rezerve în ceea ce priveşte capacitatea de analiză obiectivă şi de a sesiza care sunt pericolele care astăzi ne pândesc“ – Călin Popescu Tăriceanu, despre protestatari, la România TV
  • deputatul PSD Nicolae Bacalbașa, la Antena 3: „Azi, pe holurile Parlamentului, erau unii ca maimuțele. Cum au intrat? SPP nu a intervenit! SPP e un element al statului paralel, din punctul meu de vedere“
  • Dragnea, după mitingul PSD  10 iunie 2018: „Erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări”
  • Alisa Bencău, consilier la cabinetul deputatului de Hunedoara Ilie Toma, 2 februarie 2017: „I-aș teleporta pe toți în India. Nu au o zi lucrată și nici facultatea nu le-a plăcut. Am o greață de dau în hepatită“
  • Medicul politician Răzvan Constantinescu: „Continuu să mă amuz. Blochez tefelei şi ascult televizorul. Însă, până astazi, nu am crezut că domnul Rareș Bogdan este chiar ticălos. Eu credeam că este doar prost. Îmi spuseseră prietenii că a interpretat tendenţios postările mele cu desfiinţarea institutului şi cu idioţii care acum protestează pentru nimic“
  • Claudiu Manda, despre protestatarii din fața Sălii Palatului, la congresul PSD: „În Germania s-a întâmplat aşa, au fost alegeri într-o sală, aşa cum prevedea legea, afară cei care au huiduit au fost luaţi cu jeturi de apă. Nu am făcut o sugestie, am spus că aşa este în Germania, unde este democraţie. Au libertatea să protesteze, dar într-un cadru legal“
  • Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, i-a numit pe cei din stradă „răgălii“: „Spre deosebire de preşedintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD şi nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte uşor să-i recunosc după răgetele pe care le scot şi am înţeles că este o facţiune ultrareacţionară care habar nu are de comportamentul democratic şi de valorile umanitare“
  • Olguța Vasilescu îi ironizează și pe parlamentarii USR, care au protestat în plenul Parlamentului: „Nu mai amintesc nici de circul penibil al USR din Parlament, cu deputați care te urmăresc și la toaletă, să te filmeze cu telefonul și să strige după tine tot felul de insulte, deputați care dorm de patru nopți în sala de plen a Parlamentului României, ca orice homeless, pentru a arăta că au cucerit cea mai importantă instituție a statului“
  • Un consilier judeţean al PSD Constanţa, Sabrina Maria Nedelcu, a scris un mesaj pe Facebook în care îi numeşte „putori” pe cei care au protestat faţă de Guvern
  • Fostul prim-ministru Dacian Cioloş a fost ţinta a numeroase atacuri mediatice în care era prezentat drept reprezentant al miliardarului George Soros. Cu timpul, acestea nici măcar nu au mai fost băgate în seamă. Însă, în prag de alegeri, mai multe site-uri de ştiri obscure au mers cu dezinformările până la prezentarea faptului că Dacian Cioloş ar fi un fiu ilegitim al miliardarului de origine maghiară

  • În timpul protestelor din ianuarie-februarie 2017, România TV a răspândit informația potrivit căreia „există informații care zic că s-ar fi plătit 100 de lei de participant, copiii, tinerii, ceva mai puțin, 50 de lei, și pentru câini, 30 de lei. Sunt informații care apar de acolo“, a spus moderatoarea.