Virtuțile discrete

Autor: Adrian Papahagi

Chesterton spunea, pare-mi-se, că problema modernității nu e că nu mai cultivă virtuțile, ci că le-a separat una de cealaltă. Asta îi privește și pe creștini, care nu sunt mai puțin moderni decât contemporanii lor.

Am separat, de pildă, libertatea de responsabilitate, drepturile de obligații, smerenia de îndrăzneală, pacifismul de eroism.

Transformăm orice în drepturi, dar nu ne simțim legați de semeni prin obligații simetrice. Vrem totul, dar nu mai știm să ne smerim; suntem creștini smeriți, dar nu mai îndrăznim să luptăm cu răul acestei lumi, cu corupția, fărădelegea sau masacrul inocenților. Suntem iubitori de pace, creștini sau pacifiști ideologici, dar am uitat virtutea eroismului și datoria sacră față de țară.

Pe această linie de fractură, modernitatea a produs specii umane noi: scepticul militant, molâul înfierbântat, revoluționarul asistat, elitistul egalitarist (în absența credinței moderate de toleranță, a curajului moderat de prudență, a realismului dublat de perseverență, și a smereniei dublate de îndrăzneală).

Priviți la măsura tuturor perfecțiunilor, Hristos: credea nesmintit în Dumnezeu și în sine, dar îi îngăduia pe ceilalți; a spus adevărul indiferent de consecințe, dar a avut și prudența și dibăcia de a ocoli întrebările capcană ale fariseilor și saducheilor; a înțeles perfect lumea și natura umană, dar asta nu l-a împiedicat să le ceară acestor ființe căzute perfecțiunea, fără să se aștepte la ea nici în rândul ucenicilor apropiați, și să își ducă până la capăt misiunea; s-a smerit până la groapă fiindcă a îndrăznit până la Dumnezeu.

Deplina umanitate și maxima divinitate ne sunt accesibile prin imitatio Christi.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.