LIFESTYLE

Vreme deosebit de caldă şi furtuni în perioada următoare

Vreme deosebit de caldă anunţă meteorologii, dar şi vijelii şi ploi. Miercuri, 29 aprilie, sunt aşteptate maxime ca într-o zi de vară în sudul ţării, unde mercurul din termometre va urca până la 27 de grade. De joi, furtunile lovesc toate regiunile.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), miercuri, 29 aprilie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată îndeosebi în regiunile sudice şi estice, dar va deveni şi în general instabilă, în special după orele amiezii, în majoritatea zonelor. Vor fi intervale cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil pe suprafeţe mici cu aspect de vijelie, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, în zonele montane şi submontane, local în Oltenia, în jumătatea de vest a Munteniei şi izolat în restul teritoriului. Punctiform, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, mai scăzute pe litoral, unde se vor situa între 13 şi 16 grade. Minimele termice vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade.

Conform ANM, temporar, mai ales după orele amiezii, înnorările se vor accentua şi, în majoritatea zonelor, vor fi averse şi descărcări electrice; cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar izolat vor fi vijelii, cu o probabilitate mai mare în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, iar cele minime în general între 4 şi 12 grade.