ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA

Vreme închisă în zilele următoare

Distribuire articol:

Ieri a fost vreme frumoasă în mare parte a țării, însă de astăzi vom avea parte o răcire și de ninsori pe arii extinse.

Pentru duminică, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. În prima parte a intervalului vor fi precipitații sub formă de ninsoare la munte și în Maramureș, mai ales sub formă de ninsoare în Transilvania și Moldova, mixte în Crișana și predominant sub formă de ploaie în Banat și pe arii restrânse în celelalte regiuni. În cea de a doua parte a intervalului, temporar, precipitații se vor semnala în jumătatea de sud-est a țării, astfel: ninsori în zona montană, îndeosebi ninsori în Transilvania și Moldova și mixte în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar noaptea local în sudul Moldovei și Muntenia. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în jumătatea de nord a Moldovei și 7 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -7 și 3 grade, cu cele mai scăzute valori în Maramureș. Izolat va fi ceață.

Ce se va întâmpla cu vremea începând de luni

Pentru luni, valorile termice se vor menține în jurul mediilor multianuale specifice acestei date. Cerul va fi mai mult noros. Se vor semnala precipitații la munte, în regiunile sud-vestice, sudice și izolat în restul teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal și montane și mixte în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și local în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime, în general, între -8 și 2 grade, cu cele mai coborâte valori în nordul Moldovei.

La Bistrița temperatura este în jurul valorii de 0 grade, iar ploile se transformă în ninsori ușoare.


Distribuire articol: