ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, LIFESTYLE

Vremea va fi rece marți și miercuri în toate regiunile țării

Administrația Națională de Meteorologie a întocmit prognoza meteorologică pentru perioada 30 amrtie-12 aprilie 2020. Potrivit acesteia, va fi cald în toată țara cea mai mare parte a acestui interval, cu excepția zilelor de 31 martie și 1 aprilie când vremea va fi rece peste tot în țara noastră.

Potrivit ANM, pe regiuni, mâine și poimâine vremea va evolua astfel:

În Banat:  în 31 martie şi în 1 aprilie va deveni deosebit de rece, media maximelor termice urmând a se situa în jurul a 6 grade.

În Crişana: vremea se va răci accentuat şi va deveni deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce va atinge, la sfârşitul lunii martie, 5 – 6 grade.

În Transilvania: răcire accentuată a vremii, astfel încât pe data de 31 martie se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de doar 3 grade.

În Maramureş: vremea se va răci accentuat, iar în 31 martie media temperaturilor maxime va fi de doar 4 – 5 grade.

În Moldova, media temperaturilor maxime va scădea semnificativ până la la 3 – 4 grade în prima zi a lunii aprilie.

În Dobrogea: vremea va fi deosebit de rece, media temperaturilor maxime urmând a atinge în jurul a 6 grade.

În Muntenia: în zilele de 31 martie şi 1 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 5 – 6 grade.

În Oltenia: vreme rece, temperaturile nu vor fi mai mult de 3 – 4 grade în 1 aprilie; î

La munte: vremea se va răci în zilele de 31 martie şi 1 aprilie media temperaturilor maxime va fi negativă, între -4 şi -3 grade.