Wilhelm Danca: „Ce fel de credință avem?”

Autor: Wilhelm Danca

Dragi prieteni,
După zilele de concediu am revenit la programul religios de la catedrala sf. Iosif din București cu liturghia de la 12.15. Vă invit să ascultați predica de ieri 26 august 2018. Mă întrebam în timpul predicii: oare ce fel de credință avem? Credință de mâna a doua sau de primă mână? Credință de mâna a doua găsim la toți cei care nu examinează și nu-și asumă personal conținutul credinței moștenite. Din păcate mulți dintre cei botezați și crescuți în Biserica Catolică de mici ajung să facă parte din categoria creștinilor cu o credință de mâna a doua.

Acești creștini cu credință de mâna a doua mai sunt numiți creștini neînbisericiți, pentru că trăiesc cu plictiseală sau la nimereală o credință primită de la alții. Unii dintre creștinii neînbisericiți încearcă o anumită verificare individuală, dar mulți ajung să-l caute pe Christos în afara Bisericii. Aceștia cred că Isus Christos poate fi cunoscut mai bine la străini, la cei ce îl cunosc doar teoretic însă nu și cu viața. Și totuși, climatul constituit din gesturi și comunicări non verbale rodește cel mai bine profesiunea de credință în Isus Christos, Sfântul lui Dumnezeu. Aici intră în discuție puterea exemplului creștinilor și forța invizibilă a Duhului Sfânt.
În fine, mai există un fel de justificare prin care constatăm că unii ajung să facă parte dintre creștinii neînbisericiți, și anume aceștia trăiesc o credință la nivel de cunoștințe intelectuale, dogmatice, nu la nivel de relație existențială cu Christos întrupat în Cuvântul Scripturii și în Euharistie.

Tentația care stă mereu la colțul practicii noastre religioase se numește docetism, adică ispita de a reduce credința în Isus Christos doar la credința în Dumnezeu. Docetismul este un curent spiritual care ignoră faptul că Isus Christos este și om adevărat. În acest caz umanitatea lui rămâne ca un fel de apariție, care poate fi neglijată fără consecințe importante pentru viața creștină de zi cu zi. Ispita de a refuza misterul întrupării sau greșeala de a nu ține cont de acest mister extraordinar al religiei creștine ne scoate de pe orbita Bisericii, din mijlocul discipolilor fideli și ne transformă într-un fel de creștini de mâna a doua. Se află în această situație cei care trăiesc o credință intelectualizată, fără referință la viața concretă, cum se spune o credință de mâna a doua.

Astăzi Isus Cristos le adresează lor și nouă următoarea întrebare: Nu cumva vreți să plecați și să slujiți la alți dumnezei? (cfr. In 6, 67). Întrebarea este tulburătoare, dar benefică, fiindcă poate să trezească dorința de a avea o credință de primă mână. De asemenea, preoții ar trebui să și-o pună lor și credincioșilor pe care îi pregătesc la sacramente – la botez, la căsătorie sau la euharistie – fără teama că unii chiar vor pleca, fiindcă în Biserica lui Christos contează nu cantitatea, nu numărul, ci calitatea credincioșilor.
Deși foarte cald, la liturghia de la 12.15 au participat numeroși credincioși. M-am bucurat să-i revăd. Cu unii dintre ei am schimbat câteva păreri despre conferințele la care am participat în China.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.