Filmele Luca, r. Horaţiu Mălăele, Miracol, r. Bogdan Apetri, Scara, r. Vlad Păunescu, Balaur, r. Octav Chelaru şi La Gomera, r. Corneliu Porumboiu vor fi proiectate în cadrul Zilelor Filmului Românesc la Roma, proiect organizat în perioada 7-9 iulie 2023 de Accademia di Romania in Roma şi Ambasada României în Republica Italiană, Asociaţia Dacin Sara, Centrul Naţional al Cinematografiei şi ProEvent – Roma, în parteneriat cu Casa del Cinema, Biblioteca Europea şi Digital World Printing, sub patronajul Primăriei Romei – Departamentul de Cultură. Proiecţiile şi sesiunile de Q&A vor avea loc la Casa del Cinema din Roma (Largo Marcello Mastroianni 1).
Ceremonia de deschidere a Zilelor Filmului Românesc de la Roma va avea loc vineri, 7 iulie 2023, ora 18:30, la Casa del Cinema din Roma, în prezenţa E. S. domnul Federico Mollicone, Preşedintele Comisiei de Cultură, Ştiinţă şi Educaţie a Camerei Deputaţilor din Parlamentul Italiei, E. S. doamna Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Republica Italiană, Malta şi San Marino, şi a managerului general al Asociaţiei Dacin Sara din Bucureşti, Bogdan Ficeac. Cu această ocazie, criticul şi istoricul de film Manuela Cernat va vorbi despre „Vedete italiene pe ecranele româneşti şi vedete româneşti pe ecranele italiene”. Începând cu ora 19.00, în prezenţa regizorului Horaţiu Mălăele, va avea loc proiecţia filmului Luca, urmată de o sesiune Q&A cu regizorul român.
Sâmbătă, 8 iulie 2023, la ora 17:00, este programată proiecţia filmului Miracol, r. Bogdan Apetri, urmată, de la 18:45, de proiecţia filmului Scara, r. Vlad Păunescu, şi de o sesiune Q&A cu regizorul român Vlad Păunescu. Filmul Balaur, r. Octav Chelaru va putea fi văzut duminică, 9 iulie 2023, de la ora 17:00, iar La Gomera, r. Corneliu Porumboiu, va fi proiectat de la 19:15.
Accesul la proiecţii este liber, cu confirmarea participării la adresa de e-mail [email protected]. Cele cinci filme vor fi proiectate cu subtitrare în limba italiană.
În 2023, Institutul Cultural Român împlineşte 20 de ani de la înfiinţarea sa prin Legea nr. 356/11 iulie 2003, având drept scop „reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.”