Ziua Armatei Române – 75 de ani de la eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest

În urmă cu exact 75 de ani, armata română s-a dovedit victorioasă în Bătălia de la Carei, ultima desfășurată pe teritoriul actual al României și cea care a pus capăt definitiv ocupației horthyste din Ardeal. Ziua Armatei se sărbătorește la această dată încă din 1959, atunci când a fost proclamată ”Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române” (prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959).

Ocupația horthystă (1940 – 1944) a fost un rezultat triumfător al unei îndelungi propagande realizate pe lângă marile puteri europene de către Ungaria revizionistă, care dorea să își reconsolideze cu orice preț teritoriul avut anterior Primului Război Mondial. Sprijinită fiind parțial de către cele două importante state europene ale Axei (Germania și Italia), Ungaria a reușit să obțină doar o jumătate din ținutul Transilvaniei, una care tăia România până spre centrul său (unde se găseau cei mai mulți maghiari ai țării), fără a primi și sudul mult mai sărac în populație maghiară. În fața presiunilor marilor puteri, fără a reacționa foarte rapid, România a fost nevoită să cedeze în fața cerințelor, semnând Dictatul de la Viena (30 august 1940). Astfel, prin semnarea odiosului act, o suprafață de 42.243 km² și o populație de peste 2.600.000 de locuitori (majoritatea români) s-au rupt cumplit de trupul țării-mamă.

Aflându-se vestea cedării Transilvaniei de Nord-Vest, manifestații patriotice și îndreptate împotriva revizionismului (antihitleriste) s-au desfășurat în întreaga Românie, oameni din toate clasele și categoriile sociale participând. Demonstranții cereau să se organizeze rezistență armată împotriva ocupării, iar tot cu prilejul acestor manifestații, ”întreaga armată reflectând starea de spirit a poporului român, s-a pronunțat ferm pentru apărarea cu arma în mână a fruntariilor țării, a integrității ei teritoriale. Soldații, ofițerii, au luat parte activă la demonstrațiile de stradă de protest […].” (1) Din păcate, manifestațiile au fost aproape în van, unica lor reușită fiind frumoasa exprimare a iubirii față de patrie. Însă nimic concret în oprirea derulării procesului nu s-a putut face.

Ca urmare a punerii în practică a dictatului, fiind sprijinite de regimul de la Budapesta, în Transilvania se înființează numeroase organizații extremiste (Garda zdrențăroșilor, Vânătorii Turanici, Uniunea Camaraderească – Turul etc.). Dintre puzderia de noi organizații, două s-au remarcat în mod deosebit: Organizația regională X a Tiraliorilor (răspunzătoare pentru crearea Institutului de cercetări rasiale, menit să forțeze românii să emigreze sau să se maghiarizeze) și Organizația ”Levente” (care avea în vizor pregătirea ideologică a băieților între 12 – 21 ani și a fetelor între 16 – 24 ani, cu rol în inițierea acestor tineri în tainele propagandei și a spionajului, în incitarea lor la acte de violență față de populația românească). De asemenea, la violențele și nedreptățile comise asupra românilor, poliția regală maghiară, jandarmeria și armata au contribuit din plin. Pentru a-i forța pe români să emigreze sau să se maghiarizeze, horthyștii au recurs la diverse înscenări, boicotări, șicanări și acuzații false.

Gazetarul maghiar-secui György Ferenczy descria în următorul fel scena evenimentelor din Transilvania ocupată: ”Adio Cluj… Într-o minunată zi de toamnă îmi iau rămas bun de la orașul meu natal. Cu ochii în lacrimi mai mângâi odată amintirile unui trecut fericit, ce-mi revine în minte. […] Mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică Golgotă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt închiși cu sutele, cu miile, sunt bătuți, sunt torturați în mod cumplit. Asasinatele și execuțiile se țin lanț, și toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut român”. (2)

După cum se menționează (în mare) și în relatarea gazetarului, horthysmul a însemnat pentru români o continuă serie de acțiuni pline de bestialitate, lor căzându-le pradă până și cele mai vulnerabile categorii (copiii mici, femeile însărcinate și bătrânii). Mai mult, întărind imaginea apocaliptică a noii stăpâniri, în această perioadă, și dreptul la utilizare a limbii materne a fost încălcat (încercându-se să se desființeze învățământul în limba română), iar bisericile ortodoxe și patrimoniul lor au fost supuse distrugerii, batjocoririi sau gravelor degradări (acestea fiind văzute ca un simbol al puterii, al rezistenței românilor). Înclinând balanța, un fapt important de menționat este că, în ciuda propagandei acide de la Budapesta, românii au primit și un important sprijin din partea unora dintre vecinii lor maghiari, numeroase persoane fiind salvate de la moarte (datorită legăturilor puternice care s-au închegat între cele două naționalități, legăturilor de sânge sau conviețuirii pașnice îndelungate).

De asemenea, pe lângă români, numeroase victime ale horthysmului au căzut și din rândul minorităților (sârbi, slovaci, ruteni și ucraineni) sau chiar din rândul conaționalilor cotropitorilor (unele persoane martore la crimele săvârșite sau incomode din alte motive).

O minoritate aparte care a suferit grav a fost cea evreiască. În urma legilor implementate de noua administrație, evreii au fost eliminați din mai multe domenii de activitate: economie, educație, teatru, mass-media și administrația justiției. În plus, ei au fost și ținta mai multor atacuri din partea presei ideologizate și a unor organizații antisemite înființate după anul 1941 (de exemplu: Crucile cu Săgeți). Mai mult, această tristă situație a culminat cu marile deportări din 1944, atunci când populația evreiască se înjumătățește.

Dar toate atrocitățile comise în această perioadă de debusolare aveau să ia în curând sfârșit. Situația internațională se schimbă rapid, Armata Roșie supunând cel de-al Treilea Reich la înfrângeri dureroase și repetate, la 9 mai 1945 terminându-se întregul război. Armata Sovietică pătrunde și în România, unde pe scena politică au loc schimbări importante (actul de la 23 august 1944, forțarea abdicării Regelui Mihai I și preluarea puterii de către comuniști). În final, Armata Roșie și Armata Română ajung să colaboreze pentru stoparea dominației hitleriste în Europa, cu această ocazie eliberând și Transilvania de Nord-Vest de sub horthysm. Cu acceptul lui Stalin, teritoriul eliberat revine în componența patriei noastre.

Articol apărut în revista Leviathan,

Autor: Raul Gabriel Gavra.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.