Ziua Armatei României sărbătorită joi în toată țara

Ziua Armatei României este sărbătorită anual în 25 octombrie pentru a marca eliberarea orașului Carei, ultimul colț de pământ românesc, de sub dominația maghiară, în anul 1940. În această zi ne amintim de eroismul și jertfa ostașilor români care au luptat pentru eliberarea pământului țării și pentru reîntregirea neamului românesc.

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, Ziua Armatei României va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară dar și țările în care România are acreditați militari, respectiv în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militari români. În perioada premergătoare zilei de 25 octombrie, în școlile din țară se desfășoară Campania ,,Ziua României în școli” ce constă în expoziţii de tehnică şi echipament militar, concert al Muzicilor militare şi standuri de promovare a carierei militare în rândul elevilor din clasele terminale (a VIII-a și a XII-a).

În București, Ziua Armatei României va fi sărbătorită astfel:

  • Ziua Porților Deschise, între orele 9 și 16, la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I” şi la sediul Serviciului Muzicilor Militare din Bulevardul Iuliu Maniu – “Ziua Porţilor Deschise”;
  • Ziua Porților Deschise, între orele 10.00-13.00, la Instanțele Militare – Curtea Militară de Apel București din  (prezentarea de către magistrați militari-judecători și grefierii de instanță a istoricului și specificului activităților Instanțelor Militare);
  • Ceremonie militară de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori la Mormântul Eroului Necunscut, ceremonii de înmânare şi de decorare a Drapelelor de Luptă a unor structuri, ceremonie de schimbare a gărzii, începând cu ora 15;
  • miniconcert de muzică de fanfară susţinut de către Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”, spectacol folcloric în care îşi vor da concursul membrii Ansamblului artistic al Armatei, expoziţii (tehnică şi echipamente militare, standuri instrucţie şi de promovare a carierei militare, standuri de carte, fotografie etc.), în Parcul Carol, între orele 11 și 18;
  • Ceremonii militare și religioase de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial şi la Monumentul Eroilor Genişti – Leu – începând cu ora 9;
  • Ceremonie de Retragere cu torţe, pe itinerarul: Monumentul Ostaşului Necunoscut, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Brigada 30 Gardă “Mihai Viteazul” din Bulevardul Timişoara, începând cu ora 19.

Ceremonii militare vor avea loc joi, 25 octombrie, în toate orașele importante ale țării, iar la monumentele eroilor din aceste orașe vor fi depuse coroane de flori în memoria celor care s-au jertfit pentru țară.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.