Ziua cu educația

Autor: Andreea Laura Marinescu

Din ’94 băieții grei ai lumii au stabilit că astăzi e musai să fim celebrați. Și cu toate acestea, acum nu îmi zboară gândul la școală, ci la ai mei. Și eu am fost o norocoasă. Pentru că acolo a început totul: de la cum să faci, să fii și să știi. De la primele rânduri citite pe silabe la 3 ani, până la „băi, am un proiect. nu ajung”. Profa de azi nu ar fi existat fără ei.

Și apoi a urmat școala, iar sorții nu au mai fost de partea mea. Până în a IV-a mă plictiseam grav și eram pedepsită de învățătoare pentru că pun prea multe întrebări și îmi termin exercițiile prea repede. Prin a II-a mă ridicam din bancă și mă plimbam prin clasă, certându-mi colegii că nu citesc ca oamenii. Atunci a fost chemată mama pentru prima dată la școală și a aflat că fii-sa are probleme cu disciplina – prima dată e mai greu, pe urmă te obișnuiești. Trebuia să ia măsuri. A luat. Mi-a cumpărat ceva caiete speciale pe care să le scot în timpul orei și să lucrez când îmi termin sarcinile din clasă. Șoc și groază – am fost certată din nou. Atunci am învățat să nu îmi mai pese.

Ajunsă în gimnaziu am întâlnit 4 persoane care au completat tot ce au început ai mei. M-au exploatat în cel mai pozitiv mod cu putință. De atunci îi port cu mine în toate poveștile frumoase. De la ei am învățat că școala nu-i o clădire. Că pot sta fix în ploaie, atâta timp cât îi am pe ei.
Oameni de geniu nu am mai întâlnit până în facultate – contemporană universală și didactica specialității. Asta după niște dezamăgiri științifice care au venit în valuri. Genul ăla care te fac să-ți urăști specializarea pe care ai făcut-o din cea mai nebunească pasiune. Pentru că cei doi mi-au amintit de ceea ce înseamnă să faci totul cu drag și profesionalism, de fiecare dată când îi văd pe holurile universității, în curte sau la diverse conferințe îi iau în brațe, uitând de protocoale. Who cares?!

Ce vreau să spun eu aici este faptul că în ciuda tuturor nemulțumirilor, colective sau nu, adresate unei autorități sau nu, cel mai mult contează ce alegem să lăsăm din noi la clasă. Dacă ne facem treaba sau nu. Și dacă nu te mai regăsești în sistem, cel mai bine este să știi când să te oprești că altfel produci doar stricăciuni.
Cel mai fain sentiment? Când jonglezi cu poșeta, catalogul, fișele, manualul și cafeaua prin curte, ai grijă să nu îți rupi gâtul pe tocuri și tot îți faci loc să bați palma, faci o glumă sau să-i îmbrățișezi atunci când vin să te întâmpine.

Mno, ani mulți și toate cele. Hai să își amintească de noi cu drag, zic!

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.