Ziua Editurii Cartex la Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud

Joi, 16 mai 2018, Biblioteca Județeană a fost gazda Editurii Cartex, reprezentată de directorul executiv Ionuț Pascal și editorul Lucian Pricop.

După cuvântul de început al directorului Ioan Pintea, care a subliniat importanța faptului că o editură precum Cartex a ales Biblioteca să-și prezinte cărțile și colecțiile sale, urmat de intervenția șefului de serviciu Marcel Seserman, care a radiografiat pe scurt editura, apreciindu-i grija specială acordată unor colecții și readucerea în circuitul editorial a unor autori, precizând aici reeditarea lui Liviu Rebreanu și a lui Nae Ionescu, a urmat o dizertație a editorului Lucian Pricop. Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, Secţia Limba şi Literatura Română, Limba şi Literatura Franceză, Lucian Pricop este autorul a peste 10 cărţi (aici regăsindu-se un Dicţionar de teorie literară, 2009 și Simbolismul românesc. Manifeste literare. Poezie. Proză. Dramaturgie, 2003) şi 24 traduceri (Niccolo Machiavelli, Principele, Niccolo Machivelli, Arta războiului, Henri Bergson, Energia spirituală, Alfred Adler, Sensul vieţii, Sigmund Freud, Vis şi interpretare, Psihologia colectivă, Gustave Le Bon, Psihologia mulţimilor, Fridrich Nietzsche, Naşterea tragediei, Arthur Schopenhauer, Arta de a fi fericit. Mic tratat de eudemonologie, Eliphas Levi, Istoria Magiei, Jean-Jacques Rousseau, Despre Contractul social sau principiile dreptului politic, Daniel Cohn-Bendit, Guy Verhofstadt, Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa; Guy Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea) și are o vastă experiență editorială, coordonând câteva edituri de prestigiu: Editura Paralela 45, Comunicare.ro, Cartex. În cuvântul său despre Statul estetic. O dezbatere despre resurecția unei idei culturale, editorul Lucian Pricop a apreciat că „pornind de la conceptul de stat estetic creat de Friedrich Schiller în secolul al XVIII-lea şi forjat în anii ’50 – ’60 de André Malraux şi Gaëtan Picon, contemporanii noștri se confruntă cu o nouă criză în relația dintre opera de artă și public” și, drept urmare, „acțiunile noastre culturale nu mai pot fi doar consecinţa unor nevoi ale societăţii, ci rezultatul unei noi înțelegeri a funcțiilor educației.” Cât privește actul editorial, Lucian Pricop a precizat că-l percepe ca pe un teritoriu „cu geometrie variabilă”, „despărţindu-l de practicile rutiniere”, ca un act de „armonizare între practici culturale şi spirit antreprenorial.” Astfel, la Editura Cartex domnia sa a îngrijit şi redactat câteva sute de cărţi (de literatură română clasică, modernă şi contemporană; de literatură universală; de filosofie; de ştiinţe politice etc.).

După câteva scurte intervenții ale cititorilor prezenți, directorul executiv al editurii, Ionuț Pascal, a prezentat celor interesați o serie de cărți și colecții, aceștia manifestându-și satisfacția în fața diversității, consistenței și ținutei estetice a producției editoriale.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.