Ziua muzeelor
EDUCAŢIE/CULTURĂ

Ziua internaţională a muzeelor

La 18 mai este sărbătorită Ziua internaţională a muzeelor, care îşi propune, în 2020, să devină un punct de întâlnire atât pentru sărbătorirea diferitelor perspective care formează comunităţile muzeale, cât şi pentru promovarea instrumentelor în vederea identificării şi depăşirii prejudecăţilor între ceea ce expun şi poveştile pe care le spun, potrivit http://imd.icom.museum/.

Tema în acest an este “Muzee pentru Egalitate: Diversitate şi Incluziune”. Potenţialul muzeelor de a crea experienţe semnificative pentru oameni din întreaga lume şi aparţinând tuturor păturilor sociale este esenţial pentru valoarea socială a acestora. Provocările incluziunii şi diversităţii şi dificultatea de a naviga printre probleme sociale complexe în medii din ce în ce mai polarizate, deşi nu aparţin muzeelor şi instituţiilor culturale, sunt importante, datorită respectului deosebit acordat muzeelor într-o societate.

În contextul pandemiei de COVID-19, care a determinat în majoritatea ţărilor luarea de decizii precum izolarea la domiciliu, distanţarea socială şi închiderea tuturor instituţiilor culturale, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a decis să adapteze formatul şi să se concentreze asupra activităţilor digitale, pentru a promova valorile Zilei internaţionale a muzeelor, asigurând în acelaşi timp siguranţa publicului şi a personalului. Totodată, face precizarea că muzeele din întreaga sunt binevenite să îşi organizeze o serie de activităţi la sediul lor în perioada 14-16 noiembrie 2020. În 2019, peste 55.000 de muzee din circa 150 de ţări au participat la acest eveniment internaţional.

ICOM a elaborat o listă de activităţi posibile pe care muzeele le pot dezvolta pentru a ajunge la publicul lor de la distanţă, dar şi de concentrare pe partea “incluzivă” a acestor practici. În acest sens, iniţiativa audio “Ask a curator” sau “Le passeggiate del Direttore” (Plimbările directorului) promovate recent de Muzeul Egiptului de la Torino, sunt instrumente utile pentru a da o notă personală activităţilor. De cealaltă parte, Muzeul Oamenilor Obişnuiţi (Museum of Ordinary People – MOOP) invită publicul să împărtăşească propriile lor experienţe de viaţă în criza coronavirusului.

În 1977, ICOM a stabilit data de 18 mai drept Ziua internaţională a muzeelor, având ca obiectiv promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii. Această zi este, totodată, un eveniment menit să întemeieze şi să consolideze relaţiile de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public. Muzeele au un potenţial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, dar şi în ceea ce priveşte sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.

Consiliul Internaţional al Muzeelor susţine, începând din 2011, evenimentul Noaptea europeană a muzeelor, care este sărbătorit în fiecare an, în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai, Ziua internaţională a muzeelor. Creat în 2005 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronat, în prezent, de Consiliul Europei, UNESCO şi ICOM, evenimentul a impulsionat muzeele să îşi deschidă porţile publicului larg până după miezul-nopţii fără a percepe vreo taxă, organizând o serie de activităţi culturale. Programat pentru data de 16 mai 2020, evenimentul a fost amânat pentru data de 14 noiembrie 2020, din cauza crizei provocate de noul coronavirus.