,,Ziua pacientului cu arsuri”, comemorare a tragediei de la Colectiv, va fi marcată anual pe 30 octombrie

Deputații au adoptat astăzi proiectul de lege care prevede ca anual, pe 30 octombrie, să fie marcată ,,Ziua pacientului cu arsuri”, pentru a fi comemorată astfel tragedia petrecută în 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din capitală, ce s-a soldat cu 64 de morți. Acest act normativ prevede organizarea de evenimente, coordonate de Ministerul Sănătății, prin care populația să fie învățată cum să prevină incidente ce pot cauza arsuri.

Potrivit art nr. 1 al legii: ,,Ziua pacientului cu arsuri poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanţe ale României în străinătate, entităţi medicale publice şi private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii apariţiei de incidente care ar putea produce incendii şi ar putea conduce la rănirea gravă prin arsuri a participanţilor, precum şi îngrijirilor necesare pacientului cu arsuri”.

Proiectul legislativ adoptat astăzi va fi trimis spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Sursă foto: adevărul.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.