10 noiembrie 1928. Iuliu Maniu devine prim ministrul României

Autor: Alin Seserman

Pe 10 noiembrie 1928, Iuliu Maniu devine prim ministru al României, după ce câştigase alegerile parlamentare cu cel mai mare scor din istoria României.

Numirea de către Regenţă a lui Vintilă Brătianu în fruntea guvernului a nemulţumit profund PNŢ, care a decis să înceapă o campanie cetăţenească de răsturnare a guvernului şi forţarea Regenţei „de a încredinţa puterea domnului Maniu fără amânare”. PNŢ, şi datorită unei propagande foarte abile, se identifica cu aspiraţiile mulţimilor care se săturaseră de dominaţia liberală. În Ardeal, „chemariştii” reuşiseră să se organizeze în formaţiuni paramilitare, aşa-numitele „roate de flăcăi”. Mari adunări au avut loc pe 6 mai 1928, cea mai impresionantă fiind cea de la Alba-Iulia, unde s-au strâns peste 100.000 de oameni care au cerut plecarea imediată a guvernului şi încredinţarea puterii în mâinile PNŢ şi a liderului său, Iuliu Maniu. „Adunarea de la Alba-Iulia a fost cea mai mare acţiune de acest fel în întreaga perioadă interbelică, a demonstrat popularitatea Partidului Naţional-Ţărănesc, precum şi capacitatea de mobilizare a lui Iuliu Maniu, care a fost «creierul» acestei acţiuni fără precedent în istoria României“. (Ioan Scurtu)

Vintilă Brătianu, dându-şi seama că situaţia e imposibilă, demisionează pe 3 noiembrie, iar după o săptămână, Regenţa este nevoită să încredinţeze puterea lui Iuliu Maniu. Prinţul Nicolae îşi va aminti mai târziu că atitudinea lui Maniu era a unui om care „doreşte dominaţia lui absolută, fără nicio condiţie şi fără nicio rezervă, ca un biruitor care nu e dispus să discute şi să facă nicio tranzacţie cu nimeni“. Într-adevăr, la 10 ani de la momentul Unirii, Iuliu Maniu câştiga din nou, obţinând cea mai înaltă funcţie politică la care ar fi putut aspira un politician în aceea vreme. Cele mai libere alegeri din perioada interbelică nu aveau decât să consfinţească imensa popularitate a lui Iuliu Maniu şi a PNŢ. Scrutinul, desfăşurat pe 12 decembrie 1928, a dat o imensă majoritate parlamentară ţărăniştilor, de 77, 76%, concretizate în 507 mandate, pe locul doi clasându-se liberalii cu 6, 55% din voturi şi 32 de mandate. De remarcat că Maniu a oferit locuri pe listele partidului său inclusiv unui număr de ziarişti dintre care îi amintim pe Pamfil Şeicaru şi pe Ion Vinea, mult mai bine cunoscut ca poet.

Deşi era partidul cu viziune conservatoare asupra economiei, Partidul Naţional-Ţărănesc a început punerea bazelor economice pe fundamente de concurenţă liberă. La 16 martie 1929 a fost publicată legea pentru organizarea şi administrarea, pe baze comerciale, a întreprinderilor şi avuţiilor publice. Legea prevedea că toate bunurile statului, indiferent cărei instituţii sau comunităţi aparţineau, puteau fi arendate, concesionate sau închiriate prin licitaţie publică. La 28 martie a fost aprobată Legea Minelor, care a suscitat mari dezbateri, stabilindu-se posibilitatea ca bogăţiile subsolului să poată fi concesionate „societăţilor de orice fel, române sau străine, care îndeplinesc normele cerute de legile române, precum şi persoanelor juridice de orice fel”. Exploatarea se putea acorda în baza licitaţiilor publice.

Politica porţilor deschise nu a fost una populară, fiindcă permitea firmelor străine să investească fără bariere în industria românească, cum ar fi modernizarea unor servicii de telefonie.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în domeniul agricol. Ţărănismul a promovat ideea că agricultura acţionează în baza unor legi proprii, fiind un produs al naturii, al unor procese organice, sub influenţe climatice, astfel că economia nu era guvernată de aceleaşi legi care funcţionau în industrie, cu alte cuvinte economia nu trebuia să fie unitară din această perspectivă. Idilizarea satului, a ţăranilor şi a formele naturale de evoluţie au dezvoltat conceptele filoagrariene într-o direcţie care punea însă în antinomie industria faţă de agricultură, oraşul faţă de sat, liberalismul faţă de ţărănism. Toată această dezbatere şi luptă de idei a îndepărtat pe teoreticienii partidului, chiar şi pe cei foarte pregătiţi de esenţa problemelor şi de un anumit pragmatism economic.

O realizare de seamă a guvernului Maniu este aceea că, pentru prima dată în istoria României, femeile au primit dreptul de a vota, prin legea din 3 august 1929, pentru început în alegerile locale.

Iuliu Maniu în faţa ziariştilor

O mare de pălării: Iuliu Maniu, înconjurat de ziariştii anilor interbelici (negativ pe sticlă, fondul Iosif Berman)

De remarcat totuşi rămâne faptul că ţărăniştii au fost mai permisivi decât liberalii, fiindcă au permis străinilor să investească în ţară, au permis intrarea de capital necesar dezvoltării, fapt care se va evidenţia în anii de după guvernare. Oarecum constrânşi de criza economică, nedispunând de resurse financiare, ţărăniştii au deschis pieţele pentru capital, iar efectele au fost benefice şi s-au resimţit până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial când s-au înregistrat creşteri semnificative aproape în toate sectoarele economice.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.