500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci, a fost cel mai de seamă reprezentant al Renașterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii. Geniul său creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci, animat de o imaginație fără precedent în istorie.

Este considerat unul din marii inovatori ai picturii și unul din cei mai mari pictori din istorie. Deși se fac speculații asupra metodelor sale empirice de studiu, viziunea lui Leonardo da Vinci asupra lumii este mai degrabă logică decât misterioasă. Leonardo da Vinci este cunoscut în special ca pictor. Portretul Lisei Gherardini, soția lui Francesco del Giocondo, cunoscut sub numele de Mona Lisa (numele este de fapt Monna Lisa sau La Gioconda), aflat în colecția Muzeului Luvru începând cu 1797, este poate cel mai cunoscut portret realizat vreodată. Fresca intitulată Cina cea de taină, din refectoriul mânăstirii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano, este cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor.„Omul Vitruvian” (numele complet este Le proporzioni del corpo umano secondo Vitruvio), un desen din 1490, însoțit de comentarii asupra operei arhitectului Vitruvius, este o imagine iconică, un adevărat simbol al Renașterii. Cele câteva lucrări de pictură rămase în urma sa, împreună cu desenele și caietele sale de note științifice constituie o contribuție de o inestimabilă valoare pentru cultura umană, pentru artă și știință, rivalizând doar cu opera altui mare contemporan al său, Michelangelo Buonarotti.

Spirit universalist și inventator înnăscut, Leonardo da Vinci a conceput mașini de zburat, un tanc, o mașină de socotit și multe altele. Puține din invențiile sale au putut fi puse în practică în cursul vieții sale. Mici invenții, precum o mașină automată de bobinat și o mașină de încercat rezistența la întindere a firelor, au fost puse în aplicare încă de atunci. A făcut de asemenea mari descoperiri în domeniul anatomiei, ingineriei civile, opticii și hidrodinamicii, care, deși nu le-a publicat, au fost aplicate ulterior, influențând în mod categoric progresul științific. Artist orgolios, conștient de talentul său, într-o proverbială rivalitate cu marele său contemporan Michelangelo Buonarotti, se afirmă că ar fi notat în caietele sale, cu un an înaintea morții, Io continuerò… („voi dăinui…”) Această afirmație, devenită o adevărată legendă urbană, nu se regăsește însă în notele sale. De altfel, singurele notițe păstrate din anul 1518 sunt câteva socoteli domestice, care par să fi fost scrise de către unul din servitorii săi.

Casa din Anchiano în care a copilărit Leonardo da Vinci, 3km distanță de Vinci, Toscana.

Studiu pentru un peisaj din Toscana, primul desen cunoscut al lui Leonardo, 1473, Galeria Uffizi

Leonardo da Vinci s-a născut în data de 15 aprilie 1452 (pe stil vechi – pe stil nou se adaugă încă 9 zile, astfel că după calendarul actual, artistul s-a născut pe data de 23 aprilie), „la ora trei noaptea”, nașterea sa fiind consemnată în jurnalul lui Ser Antonio, bunicul patern, în orășelul Vinci din Toscana.

Verrocchio, Botezul lui Cristos – Galeria Uffizi, Florența.

În 1466, pe când avea 14 ani, Leonardo a devenit ucenicul artistului Andrea di Cione, cunoscut sub numele de Verrocchio, al cărui atelier era renumit în toată Florența. În 1472, după șase ani de studiu și muncă susținută, Leonardo da Vinci, acum în vârstă de 20 de ani, s-a calificat maestru, fiind admis în Ghilda Sf. Luca, ghilda artiștilor și doctorilor.

Leonardo da Vinci: Madona Benois, 1478 – Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg

În ianuarie 1478, a primit deja prima comandă în calitate de artist independent, pictura unei bucăți din altarul Capelei Sf. Bernard din Palazzo Vecchio, urmată de a doua, în martie 1481, Adorația magilor, pentru călugării de la San Donato a Scopeto. Artistul a petrecut în Milano următorii 17 ani, din 1482 până în 1499. Printre primele lucrări importante care i-au fost comandate, se remarcă pictura Fecioara pe stânci, pentru Confreria Imaculatei Concepții și fresca intitulată Cina cea de Taină pentru mânăstirea Santa Maria delle Grazie.

Leonardo da Vinci: Il Condottiere, 1480 – British Museum, Londra

Fecioara pe stânci – prima variantă (1483) Muzeul Luvru

Începând din septembrie 1513, până în 1516, în timpul papei Leon X, Leonardo a petrecut mult timp în Cortile del Belvedere, în Vatican, unde în aceeași perioadă lucra și pictorul Raffaello Santi, cunoscut sub numele de Rafael. În 1516 a intrat în serviciul lui Francisc I, sub înalta protecție a acestuia, fiindu-i dată o locuință în Clos Lucé (Cloux), azi devenită muzeu, lângă reședința regală Château d’Amboise. Aici și-a petrecut ultimii ani din viață, însoțit de ucenicul său, contele Francesco Melzi, având alocată o pensie de 10,000 de scuzi italieni.

Conacul Clos Lucé, ultimul domiciliu al lui Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci s-a stins din viață la Clos Lucé, la 2 mai 1519. În ultimii ani, regele Francisc I și Leonardo deveniseră prieteni apropiați. Giorgio Vasari povestește că regele l-ar fi ținut de mână până în ultima clipă. Leonardo da Vinci a fost înmormântat în Capela Saint-Hubert a (castelului Amboise).

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.