relansare economică creşterea investiţiilor publice
Uncategorized

Klaus Iohannis: “Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică este creşterea masivă a investiţiilor publice

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că unul dintre scopurile relansării economice după epidemia COVID-19 este creşterea “masivă” a investiţiilor publice în toate tipurile de infrastructură, iar un accent puternic va fi pus pe produsele româneşti.

“Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică, la care lucrăm împreună cu Guvernul Orban, este creşterea masivă a investiţiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, la cea de transport şi de sănătate. Vorbim practic de un proiect de reconstrucţie a României. Produsele româneşti de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine şi vom susţine investiţii semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura şi industria alimentară, securitatea energetică, dar şi sanitară”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecţionate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii şi către proiectele mari de infrastructură de transport şi de comunicaţii.

Iohannis a precizat că va avea loc o redeschidere “graduală” a sectoarelor economice afectate de epidemia cu noul coronavirus, prioritatea fiind protejarea sănătăţii românilor.

Potrivit şefului statului, după data de 14 mai, când se va încheia starea de urgenţă, va fi păstrat sprijinul pentru acordarea şomajului tehnic, dar vor fi introduse şi noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activităţii sectoarelor afectate direct sau indirect.

Preşedintele Iohannis a avut, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pe tema măsurilor de relansare economică.

El a afirmat că “antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie şi nu pot fi lăsaţi singuri, au nevoie de implicarea şi sprijinul autorităţilor”.

Şeful statului a subliniat că sunt necesare măsuri astfel încât reluarea activităţilor economice să se facă în condiţii de siguranţă pentru toţi angajaţii.

“Protejarea sănătăţii românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanţare socială mai severe sau mai lejere. Din păcate, pericolul nu a trecut şi nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, redeschiderea activităţii în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului şi a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecţie sanitară”, a punctat el.

Klaus Iohannis a spus că vor continua schemele de ajutor de stat precum cele destinate întreprinderilor mici şi mijlocii, dar sunt avute în vedere şi scheme de sprijin pentru companiile mari care au fost afectate de criză şi al căror aport este esenţial pentru relansarea economiei.

“România va ieşi cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorităţi şi mediul privat, bazat pe dialog constant şi transparent, este calea de relansare economică şi de dezvoltare durabilă. Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă precum cea pe care o traversăm acum”, a transmis preşedintele.

Sursa foto: presidency.ro