7 ani în Occident

7 ani în Occident dezvăluie experiențele culturale ale studentului Mihai Neamțu ajuns în Marea Britanie imediat după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

Geografia terestră — Londra, Durham, Essex — se suprapune peste căutările febrile ale scriitorului. Ce cărți și locuri i-au schimbat viața? Cum a trăit evenimente politice precum Războiul din Irak? Care autori, mentori sau dascăli i-au șlefuit convingerile? Ce personalități — de la Constantin cel Mare până la Winston Churchill — au marcat destinul Europei?

Cum s-a integrat un olimpic la filozofie într-o lume străină de năravurile comuniste și moravurile balcanice? Ce-a căutat și ce-a aflat tânărul transilvănean în chiar inima civilizației anglo-americane?

„Jurnal britanic“ este primul caiet dintr-o serie lungă de însemnări intime. Autorul face, în premieră, mărturisiri personale și tatonări imprevizibile. Conversațiile lui Mihai Neamțu cu artiști, filozofi, savanți sau călugări scot la iveală o sensibilitate dostoievskiană, atinsă deopotrivă de patriotism, fior mistic și melancolie.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.