A murit Doina Cornea

A încetat din viață fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea, în vârstă de 89 de ani.

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea, în vârstă de 89 de ani, a murit în noaptea de joi spre vineri în locuinţa sa din Cluj-Napoca. Disidenta anticomunistă Doina Cornea a fost, începând cu 1982, anul în care a trimis prima scrisoare la Europa Liberă, una dintre cele mai curajoase voci care au criticat regimul Ceauşescu, fără a ţine cont de presiunile şi ameninţările la care a fost supusă, atât ea, cât şi familia ei. De curaj a dat dovadă şi în 21 decembrie 1989, când ştiind că este supravegheată atât de Miliţie, cât şi de Securitate, a ieşit în stradă la Cluj-Napoca, alături de protestatari, riscând să fie împuşcată de gloanţele militarilor care deschiseseră focul în centrul oraşului cu doar câteva ore mai devreme.

,,Eu cred că spiritul nu moare – scria ea, în jurnalul său, în februarie 1984 –, ci rămâne tânăr, suplu şi creativ, atunci când întreţine o egală disponibilitate faţă de trecutul trăit şi faţă de viitorul presimţit sau prefigurat prin speranţă. De aceea nu se poate trăi nici fără amintiri, nici fără speranţe, căci numai prin ele prezentul dobândeşte două dimensiuni importante: cea a orientării şi cea a mântuirii.”

Născută la 30 mai 1929,  în Braşov, Doina Cornea a fost asistent universitar la catedra de limba franceză a Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din din Cluj, publicist, traducător, profesor. În perioada 1982 – 1989, Doina Cornea a difuzat texte critice la adresa regimului comunist din România prin radio ,,Europa Liberă”. În 1983, ea a fost concediată de la universitate şi supusă unor anchete și interogatorii dure.

Fundația Corneliu Coposu a transmis un mesaj pe rețeaua Facebook: ,,Cu multă durere și tristețe am aflat de trecerea la Domnul a distinsei doamne Doina Cornea, personalitate de o ținută morală ireproșabilă! A fost una dintre proemintele figuri ale democrației românești de dinainte și de după 1989, fiind foarte apreciată de către Seniorul Corneliu Coposu, cu care se consulta deseori. Deși în ultimul timp nu a mai fost în atenția publică fiind suferindă, se gândea neîncetat la ce se va întâmpla cu România.

Dumnezeu Să o ierte și Să-i aducă odihna cea veșnică!”

Fotografia postată de Fundatia Corneliu Coposu.

Recommended For You

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.