POLITICĂ, Uncategorized

Alexandru Cumpănașu își manifestă intenția de a candida la Președinția României

Într-un video postat joi seara pe pagina personală de Facebook, Alexandru Cumpănașu, cunoscut în ultima lună drept unchiul Alexandrei Măceșanu, a anunțat intenția de a candida la Președinția României cerând totodată sfaturi de la prietenii virtuali.  Iată ce a spus Alexandru Cumpănașu în înregistrare:

“M-am gândit de multe ori la acest lucru, dar deja nu mai pot da acelaşi răspuns la nesfârşit. Vă întreb pe voi: este cazul să candidez la preşedinţia României? Este o întrebare foarte importantă pe care v-o adresez şi am nevoie de sfatul dumneavoastră. Pentru cei care consideră că DA, vreau să vă spun că timpul este extrem de scurt şi este aproape imposibil. Spre satisfacţia unor nemernici care astăzi îşi freacă mâinile!

De aceea eu cred că un om care vrea să candideze la funcţia de preşedinte şi care nu vrea sprijinul partidul, şi o spun clar, dacă voi face asta nu vreau sprijinul lor, nu vreau să le fiu dator, are parte şi de dezavantaje. De aceea, pentru că văd că majoritatea dintre dumneavoastră spuneţi că este bine să fac lucrul ăsta, aş vrea să mă conving că este ceea ce trebuie, motiv pentru care, împreună cu dumneavoastră, în zilele următoare, am să fac acest exerciţiu. Am să încerc să văd câte semnături putem strânge, câţi oameni vor să lupte împotriva acestei cangrene sociale, câţi oameni vor o Românie fără clanuri. Fac un apel la dumneavoastră să luăm decizia împreună după acest exerciţiu. Pentru că dacă nu avem o şansă, trebuie să ştim de la început!

Îmi doresc doar doi ani la Cotroceni. Ar fi de ajuns. O funcţie din asta nu are niciun farmec pentru mine. În doi ani îmi voi da demisia, dacă nu voi rade toate clanurile din ţara asta. Funcţia de preşedinte nu este una de care să te foloseşti conjunctural. Este o funcţie cu putere, dacă ştii să o foloseşti, dacă nu eşti încă un prizonier al sistemului. Ai CSAT, ai strategia naţională de apărare, ai numirile de la DIICOT şi Parchete, ai forţa poporului. În doi ani, toate clanurile vor fi rase!.

Am dus o batalie fara sa ma gandesc nicio secunda la nimic altceva. In acest moment este o viata linistita si asezata. A ma inscrie intr-o astfel de batalie inseamna sa imi pierd linistea, sa imi pierd tot ceea ce astazi imi aduce confort si daca vreti, ca oricarei familii liniste.

Ei bine, eu va intreb pe dvs astazi si vreau sa imi raspundeti cat se poate de sincer si de direct. Trebuie sa stiu care este parerea dvs despre acest lucru. Este cazul astazi sa candidez la Presedintia Romaniei sau nu? Are Romania nevoie astazi de un candidat la Presedintia Romaniei care sa se lupte cu clanurile mafiote? Are Romania astazi nevoie de un candidat care sa se lupte cu mafia din fiecare judet”.

Cum era de așteptat, intenția lui Cumpănașu a stârnit reacții dintre cele mai diverse, inclusiv negative. Dacă pe pagina acestuia, internauții îl încurajează, unii oameni din mass-media critică decizia acestuia acuzându-l de oportunism și de lipsă de caracter. Este cazul lui Cozmin Gușă care a declarat la realitatea TV că Alexandru Cumpănașu are caracter 0 sau sub zero.