Anita Hartig, bistriţeanca cu voce de aur, a susţinut un concert de muzică clasică la Bruxelles dedicat inaugurării Președinției române la Consiliul UE

În 24 ianuarie, la Bruxelles, a avut loc Concertul de gală dedicat inaugurării Președinției române la Consiliul Uniunii Europene. La evenimentul desfășurat la Bozar, Palatul artelor frumoase din capitala Belgiei, au susținut discursuri de deschidere:  Donald Tusk, care a vorbit, ca și la București, în limba română,  ministrul culturii Valer-Daniel Breaz și directorul general Bozar, Paul Dujardin,  acesta din urmă făcând referire la Mica Unire marcată în aceeași zi cu evenimentul de la Bruxelles: ,,La 30 de ani de la Revoluția din 1989 România deține președinția Consiliului Uniunii Europene pentru prima data. A fost o cale lunga, care a început în urma cu 160 de ani, când Moldova și Valahia s-au unit pentru a pregăti crearea României moderne”.

După discursurile oficialilor, a urmat concertul de muzică clasică al soppranei Anita Hartig, acompaniată de Orchestra Române de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal. În cadrul connertului a  fost abordat un repertoriu predominant românes în care au fost incluse lucrările lui George Enescu, Theodor Rogalski, Grigoraș Dinicu, George Grigoriu si Eugen Doga. La sfârșitul cocnertului, artiștii români au primit aplauze îndelungi de la asistența prezență la acest eveniemnt cultural european care a încheiat seria festivităților legate de preluarea Președinției UE de către țara noastră.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.