Anul 1918. Un secol de istorie în jurul lumii

Autor: Amalia Pop

De ce anul 2018 este un an istoric şi trebuie comemorat cu onorurile aferente nu numai de către români dar mai degrabă, de multe din naţiunile de pe Terra?

E simplu, tocmai pentru că acest an contemporan nouă se află la exact 100 de ani distanţă de majore evenimente istorice care s-au produs fie voit fie accidental în anul 1918, evenimente care au marcat direcţia politică, relaţiile internationale, dezvoltarea economică, percepţia socială şi life style-ul societăţii moderne de care azi noi ne bucurăm.
Într-un scurtă retrospectivă a acestui an devenit istorie am creionat un calendar în care am bifat câteva din evenimentele care au marcat 1918.

-4 Ianuarie 1918-
Este semnată Declaraţia Finlandeză de Independenţă, fiind recunoascută de Rusia, Suedia, Germania şi Franţa.

-19 ianuarie-
Consiliul constituit al Rusiei proclamă Republica Federativa Democrată Rusă

-22 Ianuarie-
Republica Ucraineană îşi declară independenţa faţă de Rusia bolşvică.

-16 Februarie-
Consiliul Lituanian adoptă Actul de Independenţă al Lituaniei faţă de Republica Socialistă Federativă Rusă bolşevică.

-24 Februarie-
Estonia îşi declară independenţa faţă de Rusia după 7 secole de dominaţie strains.

-3 Martie –
Puterile centrale (Germania, Ungaria, Turcia, Bulgaria) şi Rusia Bolşevică semnează Tratatul de la Brest-Litovsk care a culminat cu implicarea Russiei în Primul Război Mondial.

-30 Martie-
Federaţia revolutionara bolşevică alături de cea armeană înăbuşeşte revolta musulmana din Baku, Adzerbaijan care s-a soldat cu 30 000 morţi.

-9 Aprilie-
Are loc Unirea Basarabiei cu România, moment în care aceasta devine parte a României Mari.

-22 Aprilie –
Armenia, Adzerbaijan şi Georgia işi declară independenţa faţă de Rusia şi Devine Republică Federativă Democrată Transcaucaziană.

-24 Mai-
Femeile din Canada (cu excepţia celor din Quebec) primesc drept de veto în cadrul alegerilor federale.

-12 Iunie-
Ducele Mihail al Rusiei este asasinat, el fiind primul membru al familiei Romanov, din lunga serie de asasinate comise de către bolşevici, care este eliminat.

-4 Iulie –
Mehmet al VI-lea preia tronul ca şi sultan al Imperiului Otoman, după moartea fratelui său vitreg Mehmet al V-lea fiind domnitor până în 1922 când sultanatul este abolit.

-17 Iulie-
Familia Romanov este executată din ordinul partidului Bolşevic, atunci ţarul rus Nicolae al II-le, ţarina Alexandra Feodorovna şi copii cuplului regal, Olga, Tatiana, Maria, Alexei si Anastasia sunt arestaţi şi executaţi prin împuşcare in subsolul casei Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia.

-Septembrie –
Armata britanică alături de aliaţii să arabi intră în Siria.

-18 octombrie –
Declaraţia de la Washington proclamă independenţa Republicii Cehoslovace.

-4 Noiembrie-
Armistiţiul de la Villa Giusti pune capăt războiului dintre Italia şi Austro-Ungaria care s-a desfăşurat pe front italian.

-9 Noiembrie-
Kaiserul Wilhelm al 2-lea al Germaniei abdică şi alege să trăiască în exil în Olanda în timp ce Ministrul interinar se Externe şi presedinte, Kurt Eisner declară Bavaria ca fiind republică.

-11 Noiembrie –
Ziua Armistiţiului semnat de aliaţii Primului Război Mondial, Germania şi Franţa, la Compiegne, pentru încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al războiului.

-12 Noiembrie –
Austria devine republică.

-13 Noiembrie –
Ocuparea Constantinopolului de către Forţele aliate precum armatele britanice, cele franceze şi cele italiene în concordanţă cu armistiţiul de la Mudros, moment în care participarea imperiului otoman în Primul Pazboi Mondial ia sfârşit.

-1 Decembrie –
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a avut loc la 1 decembrie 1918, a fost convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Marea Adunare Națională a avut loc în Sala Cazinoului din Alba Iulia.

– 4 Decembrie –
Preşedintele Woodrow Wilson se îndreptă spre Franţa la bordul unui vapor, unde participă la Conferinţa de Pace de la Paris, acesta fiind primul preşedinte american care călatoreşte în Europa încă din timpul mandatului său prezidenţial.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.