ACTUALITATE, LIFESTYLE, Uncategorized

Armata României sprijină autoritățile în lupta cu epidemia de coronavirus. La Otopeni se ridică un spital militar mobil

În aceste zile grele pentru țară, militarii Armatei României sprijină autoritățile naționale și locale în lupta cu epidemia de coronavirus. Astfel, în ultimele zile, militarii au instalat corturi pentru triajul epidemiologic la intrarea în peste 20 de spitale militare și civile din țară.

În același timp, la Otopeni, în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” a început montarea spitalului mobil containerizat de nivel ROL 2 unde se vor putea trata cazurile ușoare și medii de COVID 19.

,,Această unitate spitalicească a mai fost instalată pentru situaţii reale, doar o singură dată, tot în incinta spitalului Ana Aslan, în anul 2015, atunci fiind pregătit pentru eventuale cazuri de Ebolarmațiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operațională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare. Formațiunea medicală va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19. Această unitate spitalicească a mai fost instalată pentru situaţii reale, doar o singură dată, tot în incinta spitalului Ana Aslan, în anul 2015, atunci fiind pregătit pentru eventuale cazuri de Ebola” se arată în comunicatul de presă de pe site-ul https://www.mapn.ro/.

De asemenea, MApN a pus la dispoziția autorităților naționale și locale peste 70 de specialiști-personal medical, specialiști în achiziții, logistică, precum și juriști pentru sprijinirea acestora în această situație de criză. În același timp, la linia specială TELVERDE pe care Institutul Național de Sănătate Publică București a pus-o, în această perioadă, la dispoziția populației, acționează, pe lângă medici și asistente din instituțiile medicale militare și studenți ai Institutului Medico-Militar  care s-au oferit voluntar să fie de ajutor populației în aceste momente grele.

,,Ministerul Apărării Naţionale dispune de forțe și mijloace gata în orice moment să sprijine autoritățile centrale și locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. La nevoie, MApN poate acționa cu și forțe și mijloace suplimentare celor deja pregătite, având personal și mijloace tehnice menținute în rezerva acțională” se mai arată în comunicatele de presă ale MApN.

Sursă foto: MApN-Facebook

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer şi în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, copac şi în aer liber