Uncategorized

Avion al Forțelor Aeriene Americane, prăbușit în Afganistan. Talibanii susțin că l-ar fi doborât

Un avion militar ce aparține Forțelor Aeriene Americane  (US Air Force) s-a prăbușit luni în estul Afganistanului, într-o regiune aflată sub controlul talibanilor.  Inițial s-a crezut că ar fi vorba de un avion afgan de pasageri al companiei Ariana Afghan Airlines, dar oficialii acesteia au declarat că toate aeronavele care au efectuat zboruri în ziua de luni au aterizat în siguranță.

Marți, 27 ianuarie 2020, la o zi după incidentul aviatic, un oficial american a recunoscut că aeronava aparține Forțelor Aeriene ale SUA, era un avion de mici dimensiuni și la bordul acestuia se aflau mai puțin de cinci persoane, susține Fox News, preluat de digi24.ro. Potrivit acelorași surse, epava avionului arată că ar fi vorba de un Bombardier E-11A.

În timp ce Pentagonul a refuzat să comenteze știrile apărute în mass-media occidentale, talibanii au declarat, încă de luni, că au doborât un avion al inamicilor americani. Însă, oficialul SUA a declarat,  pentru sursa menționată, că nu există dovezi că ceea ce susțin liderii talibanilor ar fi adevărat și că rănâne să fie stabilită cauza prăbușirii aparatului de zbor. Rămâne de aflat, în următoarele zile,  cine are dreptate, oficialul american sau talibanii.

Sursă foto: digi24.ro.