EDUCAŢIE/CULTURĂ, Uncategorized

Buna Vestire-cea mai importantă veste din istorie

Buna Vestire este sărbătorită de Biserică pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagoveștenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare ca va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbă­torile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbăto­reau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia și Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.

Părintele profesor Ene Braniște susține că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La început aceasta era doar locală și cu denumirea de sărbătoare a așteptării Nașterii Dom­nului. Va­riația datei de prăznuire a existat în Apus până în sec. XI, când data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuiește pe 7 aprilie, în raport cu data veche a sărbătorii Nașterii Domnului (6 ianuarie).

Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acorda dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.

Temeiul scripturistic al sărbătorii Bunei Vestiri

,,Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea- a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată esti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și viață vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus.

Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Si a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și-a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea”. (Luca I, 26-38).