LIFESTYLE, Uncategorized

Cioara Cronco, animal de companie pentru o familie din Târgu Jiu

O familie din Târgu Jiu are un animal inedit de companie: cioara Croco. Au găsit-o când era pui într-un parc din oraș, au luat-o acasă, iar acum este membru de familie cu drepturi depline, din moment ce are propria-i cameră, cu mobilier și jucării.

,,La început, nu coopera foarte mult cu noi, era speriat. Era învățat în mediul lui, se ascundea de noi. L-am ținut prima dată în baie, pentru că aveam si pisici in casa. Apoi ne-a lăsat să ne apropiem de el, văzându-ne în fiecare zi. După o lună am improvizat o casuță in grădina, din lemn, îl scoteam la plimbare, stătea pe măna noastra, apoi zbura singur la locul lui. Cand plecam la serviciu, striga dupa noi ,,cra-cra, cand ne intoarceam era fericit”, a declarat, Simona Modoran, https://www.mediafax.ro/

Recent, Cronco a fost mutată într-o într-o cameră a familiei, fost dormitor, unde Cronco se joacă cât e ziua de mare cu mulțimea de jucării cumpărate pentru ea.  De când stă în casă, Cronco, spune stăpâna lui, e foarte fericit. Cei trei, adică cuplul și Cronco, ies la plimbare în parc, căci Cronco nu se dezlipește de lângă stăpâni.

,, Oamenii se uita ciudat, multi oameni critica, li se pare ciudat, absurd, ca am o cioara. Pentru noi este ca un copilas, Cine vrea sa ne mosteneasca noua casa, o sa-i fac un testament sa aiba grija de cioara in continuare. Stiu ca traiesc foarte mult ciorile si, daca ar fi sa traiasca mai mult ca noi, urmasii nostri vor avea de munca. E deja dresata. Sotul meu crede ca e mascul, eu cred ca e fetita si putem afla doar daca ii facem un test ADN. Ne gandim pe viitor sa-l facem, se face in alta tara si trimitem proba”, a incheiat Simona Modoran., a mai declarat Simona Modoran, pentru sursa citată.

Sursă foto; mediafax