CSM Volei Alba Blaj a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor

de Mihai Sărmășan

CSM Volei Alba Blaj a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor la volei feminin.Echipa din Blaj a pierdut cu 3-0 (25-19, 25-17, 25-11), în 64 de minute, manşa retur din deplasare cu Allianz MTV Stuttgart din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.

Formaţia din “Mica Romă” a fost învinsă apoi de gruparea din Germania în “setul de aur”, cu 15-7, şi astfel a fost eliminată din principala competiţie continentală, urmând să evolueze în continuare pe plan european în Cupa CEV.

“Din păcate, ratăm calificarea în grupele Ligii Campionilor, după o evoluție pe care ne-o dorim uitată cât mai repede! Vă mulțumim pentru susținere, ne pare rău că nu am putut face mai mult în această seară! Continuăm în Cupa CEV!”, a fost mesajul transmis imediat după meciul de coşmar de la Stuttgart pe contul de Facebook Volei Alba Blaj.

În faza grupelor este calificată direct CSM Bucureşti, care a fost repartizată în grupa E, cu echipele Dinamo Moscova, Chemik Police şi Fenerbahce. Meciurile din grupe încep în 20 noiembrie. În timp ce echipa CSM Bucureşti este debutantă în Liga Campionilor, Volei Alba Blaj şi-a trecut în palmares medalia de argint în 2018, la Turneul Final Four găzduit de Bucureşti.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.