
Autor: Raluca Someșan
Să plouă
Din când în când tot ce-i viu trebuie să plouă!
Să se frângă,
ca sămânța de la poale-i
în văzduh să ajungă.
Din când în când tot ce-i viu trebuie să plouă!
Să potolească flăcările din hăul de lut,
ca să-nflorească şi lumea de dedesubt.
Din când în când tot ce-i viu trebuie să plouă.
Pictură: Raluca Someșan