Cuvântul divin transformă frații și surorile în prieteni

Autor: Wilhelm Danca

Dragi prieteni,

În timpul sfintei liturghii de multe ori preotul se adresează celor prezenți cu apelativul „frați și surori”. Trebuie să recunoaștem că, astăzi, această formulă de adresare nu face pe nimeni să tresară și să se întrebe: Serios? Pe bune? E chiar așa cum spune părintele? Chiar sunt fratele și sora celui de lângă mine? Și dacă da, ce fel de frate sau soră? Nu cumva ne-am obișnuit cu aceste cuvinte și ele nu ne mai impresionează în niciun fel? Nu cumva aceste cuvinte, pentru noi, au rămas cuvinte moarte sau simple etichete?

Evident, frățietatea despre care se face vorbire la biserică este de ordin spiritual. Este o frățietate diferită de cea pe care o implică legăturile de sânge în familie. De asemenea, este o frățietate diferită de cea care s-ar cuveni să existe în societatea civilă, altfel decât acea frățietate pe care Aristotel o numea prietenie și o înțelegea drept comuniune de gusturi, de aspirații, de valori și idealuri. Frățietatea spirituală se naște din legătura existențială comună pe care cei credincioși o au cu Isus Cristos, Cuvântul întrupat. Într-un anumit fel Cuvântul lui Dumnezeu are rolul de sân matern; ne găzduiește pe toți, ne formează pe toți, ne împrumută trupul său mistic, focul arzând și chipul său luminos. De aceea, frații spirituali născuți din Cuvântul lui Dumnezeu se cunosc și recunosc din privire, după chip, căci pe fața și în ochii lor rămâne urma Cuvântului divin. Da, așa este, dacă nu dăm atenție Cuvântului lui Dumnezeu, nu-l punem în practică, atunci expresia „frați și surori” sună a ceva gol, fals, neadecvat stării noastre spirituale, sună ca un fel de semnal de atenționare, invitându-ne să primim Cuvântul divin cu bucurie și să-l lăsăm să rodească în noi acele fapte care sunt conforme cu voința lui Dumnezeu.

Putem să vestim acest Cuvânt creator cu limba noastră de carne, dar și cu limba faptelor, limba vieții de zi cu zi. O coincidență fericită m-a făcut să amintesc la sfârșitul liturghiei de azi, la care au participat foarte mulți credincioși, de sfântul Anton de Padova, a cărui relicvă – limba lui neputrezită – a fost prezentă pe altar cu ocazia pelerinajului antonian organizat la catedrala sf. Iosif din București. Într-adevăr, Dumnezeu l-a răsplătit cu acest dar extraordinar, ca limba lui de carne, cu ajutorul căreia a explicat atât de frumos și convingător Cuvântul lui Dumnezeu, să rămână vie, neputrezită. Renumele lui de foarte bun cunoscător și trăitor al Cuvântului lui Dumnezeu l-a făcut pe Papa Grigore al IX-lea să spună despre dânsul că era „chivotul Noului Testament și dulapul Scripturii divine”.

Lucruri la fel de frumoase să spună Domnul și despre noi, dar pentru asta trebuie să scoatem Cuvântul său de la naftalină, din cărți și să-l împlinim în viață. Doar așa putem să fim și să devenim mai mult frați spirituali, prieteni, creștini care își umplu viața cu viață!

Wilhelm Danca este profesor la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București și Decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității București.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.