Uncategorized

Dacian Cioloș: „Cerem demisia ministrului Monica Anisie. Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor”

Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, îi cere demisia de onoare ministrului educației, Monica Anisie, din cauza haosului legat de redeschiderea școlilor și începerea noului an de învățământ. „Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor”, spune fostul premier.

Într-o postare pe Facebook, Dacian Cioloș lansează un atac dur fără precedent la adresa guvernului și arată că „Ministerul Educației nu știe ce vrea, dar știe că vrea să se facă așa cum vrea el”.

„Din păcate, copiii și părinții trec zilele astea printr-un experiment al Guvernului care le testează răbdarea și încrederea în școala românească”, afirmă Dacian Cioloș.

Liderul USR PLUS critică măsurile birocratice, referindu-se la adeverințele pe care ar trebui să le prezinte elevii: „Scoatem încă o dată din pălărie soluția magică a oricărui funcționar depășit de situație: să trimitem lumea după o altă adeverință, să umplem țara de cozi și dosare cu șină. Distanțare socială? Da, dar doar după ce ai stat la coadă până ți-au amorțit picioarele, spatele și gândurile, alături de alți oameni la fel de iritați și obosiți ca tine. Să încetăm să ne mirăm că opinia generală este că guvernul sau autoritățile sunt incompetente, pentru că adevărul adevărat este că de cele mai multe ori chiar așa și este”, a scris Dacian Cioloș.

Tonul fostului premier este foarte acid, sancționând indecizia guvernului și inconsistența măsurilor: „Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor. Până ieri, cerea adeverințe de la toți elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de „pepsiglas”, azi nu mai trebuie. Până ieri, Guvernul anunța tablete și internet pentru toate școlile, azi are doar pentru câteva”.

Concluzia lui Dacian Cioloș este că „doamna ministru al Educației, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgență”, însă completează că nu are nicio speranță că se va întâmpla așa ceva.  „Mai ales că poate invoca exact criza pe care nu reușește să o rezolve pentru necesitatea rămânerii în funcție. Am văzut acest scenariu de zeci de ori. Politicieni incompetenți care cred că lumea se va prăbuși fără ei se agață de scaune cu disperare. La educație este haos în preziua redeschiderii școlilor”, susține Dacian Cioloș.

„Astăzi nu avem nicio certitudine că școlile se pot deschide în siguranță. Și acesta este un motiv serios pentru a spune că doamna Monica Anisie a eșuat la Ministerul Educației. Concluzia este simplă: demisia de onoare pentru domnia sa și construirea de urgență a unei echipe care să găsească o soluție cât mai clară pentru funcționarea școlilor în siguranță”, cere liderul USR PLUS.

El mai spune că soluția pe termen lung pentru educație este depolitizarea: „Să scoatem odată politica din școală, prin concursuri pentru toți directorii de școli din țară. Să reorganizăm inspectoratele școlare pentru a le profesionaliza și să implicăm părinții și elevii în buna administrare a școlilor”, îndeamnă fostul premier.

Nu în ultimul rând, Dacian Cioloș se plânge că guvernul lui Ludovic Orban nu s-a mai consultat în ultima vreme cu cei care ar urma să-i fie parteneri politici și nu a ținut seama de soluțiile pe care le-au dat cei de la PLUS la începutul crizei. În aceste condiții, Dacian Cioloș afirmă: „Misiunea noastră politică devine din ce în ce mai clară. Știu că degeaba stăm și criticăm, degeaba le arătăm că greșesc și spunem care ar fi soluțiile necesare”.