Uncategorized

De ce e bine să iertăm?

Autor: Alin Seserman
Mulţi dintre noi nu reuşim să trecem peste orgoliul personal atunci când se pune problema de a ierta sau de a fi iertat. Oamenii consideră actul iertării ca unul de slăbiciune, însă lucrurile stau exact invers. Persoanele cu un grad mai ridicat de cunoaştere a lucrurilor sunt mai predispuse să ierte. Iertarea e un lucru care se învaţă, se dobândeşte şi are rolul de a da uitării din partea ambelor părţi, a ambelor persoane, un lucru neplăcut. Iertând, putem trece peste o neplăcere.
Atunci când iertăm ne apropiem de Dumnezeu.
Pentru a ierta trebuie să ne încărcăm cu tot ceea ce avem mai bun ca oameni şi va fi mult mai uşor unui om milostiv, bun, pentru că el este încărcat cu dobândirea unor virtuţi foarte înalte. Iertarea este una din virtuţile creştine fundamentale. Iertând, suntem mai buni şi ne vom elibera de ură, invidie sau tendinţa de a ne răzbuna.
Sigur că nu orice faptă trebuie iertată, fiindcă nu putem tolera o persoană care face lucruri rele cu intenţie şi care se repetă. Aceşti oameni trebuie să ştie că pentru a fi iertaţi ei trebuie să-şi recunoască greşeala şi să-şi schimbe comportamentul. O femeie abuzată de soţul ei nu trebuie să-l ierte, ci să anunţe instituţiile pentru a interveni. Sigur că la un moment dat îl poate ierta, dar fără a face ceva concret în acest sens fiindcă abuzul nu trebuie tolerat sub nicio formă. Femeia îl poate ierta pe soţul care a abuzat-o dar nu trebuie să continue relaţia cu el. Iertarea trebuie să-i aducă libertate, nu o întoarcere la o stare neplăcută şi complicată. Oricum iertarea nu este o acţiune prin care se face dreptate.
Nedreptatea nu trebuie tolerată şi noi trebuie să ne îndreptăm mereu spre omul care a păcătuit, dar fără a pierde din vedere faptul că păcatul făcut este un lucru rău.
Fiindcă suntem la finalul unui an îi putem ierta pe cei care ne-au fost prezenţi în viaţa cotidiană, oameni cu care am împărţit casa, biroul, vecinătăţile şi care ne-au adresat cuvinte neplăcute. O persoană nepoliticoasă poate fi iertată. De asemenea una care a ridicat tonul şi te-a jignit, poate fi iertată. Colegul de birou care te-a bârfit pe la spate şi le-a spus colegilor lucruri neadevărate despre tine, poate fi iertată. În familie putem ierta multe din lucrurile care nu ne-au plăcut, fie că vorbim de o vorbă spusă la mânie care ne-a deranjat sau de alte lucruri care se întâmplă în multe cazuri. E şi un act de bunătate. Aşadar să fim mai buni şi să încercăm să ne vindecăm de lucrurile din trecut care ne-au produs neplăceri. Să privim înainte şi să ne încărcăm cu energie bună şi gânduri curate faţă de semenul nostru.
La mulţi ani!