Despre 2018. Bine că s-a terminat!- Club16

Autor: Horia Ungur

Rugbyul romanesc se afla la un moment de rascruce, cum nu s-a mai intamplat in istoria de peste 100 de ani a acestui sport in tara noastra. Poate doar cele doua razboaie mondiale sau instaurarea regimului comunist la finalul anilor 40 ai secolului trecut, sa mai fi reprezentat niste incercari atat de grele pentru o disciplina sportiva cu o traditie si cu performante remarcabile.
Decizia de depunctare a Romaniei pentru folosirea, fara drept de joc, a lui Sione Faka,osilea a avut drept consecinte descalificarea de la Cupa Mondiala 2019 si ocuparea ultimului loc in REIC 2018, o pozitie care ne-a obligat la disputarea unui meci de baraj pentru evitarea retrogradarii in cea de-a treia competitie valorica europeana, Rugby Europe Trophy. A fost un soc pentru toata lumea, un soc din care nu ne-am revenit nici acum. Romania, calificata la fiecare editie a Cupei Mondiale, pierdea pentru prima data prezenta la cea mai importanta competitie de rugby inter-tari din lume, al treilea eveniment sportiv al planetei, ca audienta, dupa Campionatul Mondial de Fotbal si Jocurile Olimpice de Vara.

Rugbyul romanesc se afla la finalul unei veri fierbinti si inceputul unei ierni aspre. Vara fierbinte pentru ca meciul cu Portugalia (disputat pe un soare puternic pentru luna noiembrie) tocmai incheia o vara plina de tensiune, frustrari si neimpliniri pentru noi. Anul a inceput foarte timpuriu, cu un meci fara istoric, pe Cluj Arena cu Germania, iar mai apoi, cu un meci decisiv la Madrid, cu vreme calduroasa si multe sperante, pe care spaniolii l-au castigat fara drept de apel. Din acel moment, fierbinteala verii inceputa mult prea repede, a inceput sa dogoreasca tot mai tare. A urmat demisia staffului tehnic de la acea ora (Lynn Howells, Rob Moffat si Massimo Cuttitta), o demisie fortata de conducerea federatiei pentru ratarea obiectivului, desi sansele de calificare la Cupa Mondiala nu erau compromise la acel moment. A urmat apoi scandalul arbitrajului brigazii romanesti de la meciul Belgia-Spania si care a dus atmosfera la o fierbinteala ametitoare. Imaginea Romaniei in lumea rugbyului a fost puternic afectata de campania anti-Iordachescu desfasurata de spanioli si cu un puternic ecou in vestul Europei dar si in Emisfera de Sud. Strategia de comunicare din partea FRR a fost una, practic, inexistenta, forul romanesc dovedindu-se total nepregatit in fata unui val de suspiciuni, exagerari sau acuzatii.
Totul a continuat cu dezvaluirile-soc ale unui site de rugby ruso-ucrainean privind trecutul de international tongan de 7s al lui Sione dar si cu acuzatiile reciproce ale federatiilor implicate in REIC dar si in lupta de calificare la Cupa Mondiala.
Au urmat saptamani si chiar luni de chin pentru iubitorii rugbyului romanesc, in care asteptam in fiecare moment comunicari de la FRR, Rugby Europe sau World Rugby, in speranta ca Japonia 2019 putea fi o destinatie la care Stejarii si fanii lor vor ajunge, in extremis. In acea perioada, cele trei institutii mentionate, parca faceau concurs intre ele, un concurs de mesaje laconice si confuze, iar starea de tensiune sporea progresiv, in loc sa scada.
In tot acest timp, selectionatele de juniori ale Romaniei inregistrau rezultate deloc datatoare de sperante, atat la rugby XV, cat si la 7s continuand trendul din ultimii ani si largind pe an ce trece prapastia dintre noi si celelalte tari care dovedesc un progres constant in sectorul juvenil.
Singura raza de speranta a fost data de echipa nationala de 7s masculin care reusea o evolutie incantatoare si obtinea calificarea in Grand Prix Series.

A venit apoi decizia comitetului independent desemnat de World Rugby care a hotarat depunctarea Romaniei si automat descalificarea. Am reactionat imediat si, pentru ca simteam ca Romaniei i s-a facut o nedreptate, indiferent de greseala facuta, pedeapsa fiind disproportionata in comparatie cu alte cazuri similare si in comparatie cu celelalte natiuni implicate, o decizie care nu a tinut cont de nicio circumstanta atenuanta. Am demarat in on-line o campanie de sprijinire a cauzei Stejarilor, in asteptarea apelului FRR, o campanie dusa atat intern, cat si extern, campanie dusa pe situl nostru, pe forumuri sau prin intermediul conturilor noastre de Facebook, Twitter si Instagram. Pana in ultimul moment, pana la capat, asa cum am promis.

Un album foto al campaniei poate fi gasit aici #BringBackRomania

Decizia finala a ramas, insa, aceeasi. De unde Stejarii trebuiau sa aiba un turneu in iunie prin Pacific, ramaneau si fara meciuri-test in iunie, iar in toamna urmau sa intalneasca Portugalia pentru evitarea retrogradarii. Dezamagire mare, Romania nu mai avea nici macar sansa sa mearga la turneul de recalificare de la Marsilia. Visele noastre de a ajunge in Japonia erau naruite.

Am asteptat, asa cum era firesc, o reactie din partea Federatiei Romane de Rugby, la finalul acestei povesti. Aceasta nu a venit. Am cerut-o atat in mod direct, in intalnirile pe care le-am avut cu persoane din conducere, cat si prin intermediul paginii noastre de Facebook, in fiecare luna. In afara unui comunicat sec, in care se exprima mahnirea si se explica faptul ca s-au facut toate eforturile, nimic altceva. Nimic despre ce s-a intamplat cu exactitate in birourile federale la momentul deciziei de titularizare a jucatorului neeligibil, nimic despre cine au fost responsabili de aceasta decizie, nimic despre suspiciunea iubitorilor de rugby ca experienta lui Sione era cunoscuta dinainte dar s-a preferat sa se mearga asa, nimic despre ce masuri concrete s-au luat dupa decizia finala si care sunt consecintele, nimic despre cine isi asuma, practic, acest esec. Doar un indemn la a strange randurile si a merge mai departe. Am asteptat in speranta ca, pana la urma, toate aceste lucruri se vor clarifica, desi am primit din partea colegilor nostri si a suporterilor de rugby nenumarate reprosuri in acea perioada, ca toleram aceste lucruri si cautionam, prin lipsa noastra de reactie, o conducere compromisa a FRR.

La final de august, Romania a primit de la World Rugby organizarea a World Rugby U20 Trophy la Bucuresti, ca o firava compensatie pentru pierderea participarii la CM din Japonia. Un turneu organizat parca in semiclandestinitate, cu o promovare minimala si interes scazut, atat din partea federatie, cat si din partea media sau a publicului larg. Ar fi fost un bun prilej de reconciliere cu suporterii sau oamenii de rugby, precum si de clarificare a circumstantelor descalificarii, mai ales ca turneul a beneficiat de vizita lui Bill Beaumont, nimeni altul decat presedintele World Rugby. Nimic din toate acestea. Nici macar o conferinta de presa. De ce? Pentru ca nu e in manualul turneului, ni s-a raspuns!? Am profitat noi de moment sa mai protestam o data pentru lipsa Romaniei de la RWC 2019, inghesuindu-l pe batranul Bill prin parcarea federatiei, el fiind grabit, pe picior de plecare, noi un pic jenati de jena lui la vazul bannerului nostru. Cam asta a fost. Istoria turneului o stiti deja, Romania U20 a fost surclasata la toate capitolele.

In tot acest timp, FRR derula un amplu si laborios proces de selectie a noului antrenor principal al echipei nationale. Pe criterii netransparente, asa cum eram deja obisnuiti. Intr-un final, alegerea a fost facuta in persoana lui Thomas Lievremont. Mai putin celebru decat fratele sau, acesta venea in spate cu o carte de vizita destul de consistenta si potrivita pentru momentul in care se afla rugbyul de la noi. A fost jucator in echipa nationala a Frantei, a antrenat pe Dax si Bayonne, precum si echipa nationala U20, era o solutie foarte buna pentru noi. Ne-am dus la conferinta de presa sa-l cunoastem si l-am abordat direct pe subiectele care ne interesau: cat timp o sa petreaca in Romania, daca o sa promoveze jucatorii romani ajunsi la o anumita maturitate spre echipe din Franta, daca o sa urmareasca jucatorii romani din diaspora si daca o sa se implice si la categoriile de juniori in Romania, nu doar la echipa mare. Raspunsurile au fost satisfacatoare pentru noi si asta deja era suficient. Bineinteles ca nu am ratat ocazia si am cerut conducerii FRR din nou, in acea conferinta de presa, clarificarea circumstantelor descalificarii Romaniei dar raspunsurile nu au venit nici atunci. Am cerut o intalnire separata pe acest subiect, intalnire care nu a mai avut loc.

Au urmat confruntarile lunii noiembrie, prefatate de intalnirea Romania A-Kenya, un meci in care am vazut foarte multi jucatori tineri, o supriza placuta a noului staff Lievremont-De Villiers-Dumbrava. Meciul cu Portugalia l-am trait la o intensitate maxima, la Baia-Mare, intr-o atmosfera foarte placuta si intr-o organizare locala mult peste asteptari. Ne-am simtit bine si am simtit ca acela poate fi momentul 0 al rugbyului romanesc, cu cutitul la os, si din acel moment poate urma reconstructia. A fost nevoie insa sa vina urmatoarele doua meciuri in care majoritatea veteranilor care au dus greul campaniei de calificare si al meciului de baraj au fost lasati la vatra, iar in randul Stejarilor au debutat mai multi tineri de perspectiva. Disputate pe o vreme urata in Ghencea si in niste conditii organizatorice care au lasat mult de dorit, cele doua partide aveau sa aduca infrangeri in fata unei asistente dezolante formate din familiile, prietenii jucatorilor si cativa suporteri rataciti si zgribuliti, atmosfera semanand mai degraba cu una a unui meci cu echipe de pluton din Super Liga, decat cu una de meciuri-test in compania a doua echipe calificate la Cupa Mondiala. A fost maximul de esec organizatoric la care ne-am fi asteptat, in conditiile in care vorbeam de startul reconstructiei echipei nationale pentru 2023, macar, daca nu chiar de cel al rugbyului romanesc. Noroc cu evenimentul Intalnirea Fanilor cu Stejarii pe care l-am organizat inaintea ultimei partide si in care ne-am mai remontat moralul in discutii amicale cu jucatorii si stafful.

La scurt timp insa, un zvon avea sa circule cu repeziciunea unui sis prin lumea rugbyului de la noi: cica Lievremont a demisionat dupa discutii taioase cu cei din conducerea FRR pe marginea rezultatelor contra SUA si Uruguay si a utilitatii preparatorului fixzic Olivier Rieg. Sigur ca, in stilul deja cunoscut, federatia nu a adus nicio lamurire vreme indelungata pe subiect. Pana la urma zvonul a fost confirmat chiar de antrenor, iar, la scurt timp, FRR anunta incheierea raporturilor contractuale cu Lievremont. Romania se intorcea in timp cu o jumatate de an, fara antrenor, fara un proiect asumat pentru reconstructie si ni se casca in fata un orizont sub semnul nesigurantei si necunoscutului. Aceasta, fara a mai vorbi despre problema de imagine in lumea internationala a rugbyului, la finalul anului in care ne-am remarcat prin, cel putin, alte doua povesti: arbitrajul de la Bruxelles si descalificarea. Colac peste pupaza, a mai venit pe final si infrangerea Stejareilor U20 in Spania, 6-70 intr-un meci in care tinerii nostri jucatori au fost trimisi in lupta ca si carne de tun.

Reactiile dupa demitere au fost foarte dure, fosti internationali, cunoscatori ai fenomenului, oameni de rugby sau simpli suporteri au acuzat imediat lipsa de inspiratie si precipitarea din gestul conducerii FRR. Oricat au incercat sa justifice decizia prin implicarea consultantului World Rugby Richie Dixon sau prin litera contractului semnat intre cele doua parti, explicatiile nu prea au convins si pare ca paharul, oricum plin dupa toate intamplarile din ultima vreme a dat de tot pe afara, iar federatia seamana cu o nava in deriva, actionand haotic si dupa ureche in fata propriilor provocari, in bataia valurilor. Ultimele saptamani au adancit o ruptura pe care ne e greu sa ne imaginam cum s-ar putea umple la loc, in actuala formula. A fost momentul in care a aparut Manifest pentru rugby. Ne vrem rugbyul inapoi, o pagina de Facebook la initiativa suporterilor timisoreni.

Am decis sa ne implicam mai mult si noi si am initiat o petitie on-line prin care cerem demisia conducerii Federatiei Romane de Rugby. Pentru ca noi credem ca actuala conducere trebuie sa isi asume raspunderea pentru erorile facute, pentru ca noi credem intr-un viitor mai bun decat cel care se prefigureaza in acest moment si pentru ca noi credem ca nu e nimeni de neinlocuit pe acest pamant. Le multumim presedintelui Alin Petrache si celor din Colegiul Director sau Biroul Federal pentru realizarile bune de pana acum dar orice greseala se plateste si orice poveste are un sfarsit.

Semneaza si tu Petitia pentru demisia conducerii FRR !

Bine ca s-a terminat 2018. Speram intr-un 2019 care sa aduca schimbari in bine si sa ne readuca speranta intr-un viitor mai bun. Noi vom lupta, cu toate puterile noastre, ca aceasta sa se intample.

Pentru viitorul rugbyului romanesc!
Hai Romania! Hai Stejarii!

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.