Despre Eroi și Marea Unire cu elevii din Braniștea

 

 Proiectul „Cărțile și cântecele Marii Unirii”, derulat în acest an de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a prilejuit miercuri, 7 martie, o nouă întâlnire în județ, de data aceasta cu elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale din Braniștea. Câțiva dintre elevii școlii au venit îmbrăcați în straiele populare reprezentative pentru zona de jos a Someșului Mare, în timp ce foarte talentata Maria Rus, elevă în clasa a VIII-a, a deschis manifestarea interpretând cântecul „Clopotul reîntregirii” (Ștefan Hrușcă/Adrian Păunescu), ca și alte cântece, naționale sau dedicate Zilei femeii.

Despre contextul istoric în care s-a înfăptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 le-a vorbit celor prezenți prof. Marcel Seserman, șef serviciu în cadrul BJGC B-N, care a prezentat mai multe cărți, scrise de unele personalități, implicate sau martore ale evenimentelor din acea perioadă: gen Henri Berthelot – memorii și corespondență, 1916 – 1919; gen Victor Petin – Drama României, 1916 – 1918, gen. Gheorghe Garoescu – Jurnal de front, vise de iubire, 14 august 1916 – 28 septembrie 1918 ș.a. Marcel Seserman a prezentat și copia unui document mai puțin cunoscut, aparținând Parohiei Greco-catolice din Comuna Măluț (Măluțiu în document), redactat în anul 1922 de notarul Grigore Ilișiu, care descrie, printre altele, cum s-a constituit Garda Națională din localitate și nominalizează pe Gavrilă Cîmpan drept unul dintre cei care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. A urmat momentul dedicat cântecelor naționale istorice, în care elevii, însuflețiți de cantautorul Florin Săsărman, care a punctat foarte inspirat pauzele dintre cântece cu referiri de natură istorică, au arătat că știu să cânte ,,Treceți batalioane române Carpații”, ,,Nu uita că ești român” sau,, Hai să-ntindem Hora mare.” „Această întâlnire a fost foarte interesantă, pentru că nu am mai văzut până acum un eveniment în care să ni se vorbească și să cântăm astfel despre Unire! Cântecele istorice sunt foarte frumoase și cred că voi încerca să citesc în acest an mai multe lucruri despre acea perioadă” a mărturisit la final eleva Ioana Săplăcan, de 10 ani, care le-a prezentat oaspeților școlii o carte scrisă de mână, „Omul de zăpadă”, într-un exemplar care circulă acum de la un coleg la altul, pentru a fi citită. „A fost o acțiune deosebită, benefică pentru elevii școlii din Braniștea. Mulțumim bibliotecii județene pentru prezentarea făcută și suntem interesați și de alte acțiuni de acest gen, în anul Centenarului Marii Uniri. Și adresăm Bibliotecii Județene ,,George Coșbuc” invitația să vină cu Bibliobuzul și la școala noastră, cât mai curând!”, ne-a declarat prof. Valeria Săplăcan, directoarea Școlii Gimnaziale Braniștea.

La evenimentul desfășurat la școala din Braniștea a fost prezent și viceprimarul comunei, Cornel Săsărman. „Mă bucur că am asistat un un eveniment atât de impresionant și mi-aș dori ca asemenea evenimente să se poată organiza cât mai des în comuna noastră, nu doar la școală, ci și la căminele culturale din satele comunei. Pentru un public mai larg, căci eu cred că ceea ce am văzut aici ar prinde și la locuitorii, mai tineri sau vârstnici, din comună, să cânte și ei împreună cu dumneavoastră. Trebuie să nu-i uităm pe cei care s-au jertfit pentru Marea Unire: câți dintre noi am mai putea face așa ceva? Noi avem, în centrul comunei un Monument al eroilor din Primul Război Mondial!” (Cornel Săsărman).

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va susține întâlnirile „Cărțile și cântecele Marii Uniri” pe parcursul întregului an 2018, în localitățile județului.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.