Destinații de vacanță. Croația.

În ultimii zece ani, Croația a devenit  o destinaţie turistică din ce în ce mai căutată. Dacă vizitezi Croația merită să vezi principalele oraşe turistice, cele 9 parcuri naţionale, să vizitezi si minunatele insule.

1. Orașul Dubrovnick este plin de istorie. A păstrat străduţele medievale, zidurile oraşului de aproape 2 kilometri lungime, pe care se poate face chiar şi o plimbare, şi amplasarea sa pe un platou stâncos înconjurat de mare, toate acestea fac din oraşul Dubrovnik o adevărată comoară de pe coasta sudică a Croaţiei.

Dubrovnik a fost fondat prin unirea a două mici orășele: Ragusa și Dubrava. O parte din ei au hotărât să se stabilească pe insula numită pe atunci Laus (numele vine de la cuvântul latin “stâncă”), ceilalţi au ales un loc la poalele dealului Srd pe care l-au numit Dubrava (denumit după cuvântul slavic dub care înseamnă stejar).Coloniştii ambelor sate erau separaţi de un canal care a dispărut abia la 500 de ani de la stabilirea lor aici. Fostul canal este Stradun de astăzi, strada principală din Oraşul Vechi. Când, în secolul al XII-lea, cele două colonii s-au unit într-una, oamenii au hotărât să se apere de posibilele atacuri străine şi au reconstruit zidurile de apărare care existau din secolul al X-lea.

Imagini pentru dubrovnik

Principalele atracții ale orașului sunt: Poarta Pile, Bulevardul lucios de marmură Stradun, Biserica Sf. Salvador, Mănăstirea Franciscană, Fântână a lui Onofrio , Zidurile Oraşului Vechi, Palatul Rectorului, Columna lui Orlando, Biserica Sf. Vlaho, Palatul Sponza, Portul din Dubrovnik

2. Split este cel mai mare oraş de pe coasta dalmată, situat pe ţărmurile estice ale Mării Adriatice. Cel mai important monument istoric din oraş este Palatul lui Diocleţian, în jurul căruia s-a format aşezarea. Documentele istorice au stabilit construcţia oraşului cu puţin înainte de anul 300.

Imagini pentru SPLIT

3. Sibenik este cunoscut pentru Catedrala Sf. Iacob. A fost construită din piatră, în stil gotic şi renascentist, şi este inclusă în lista patrimoniului mondial UNESCO. Nu departe de oraş se află Parkul Krka, o rezervaţie bogată în floră şi faună.Un punct de mare atracţie îl reprezintă spectaculoasa zonă a cascadelor.

Imagini pentru Sibenik

4. Rovinj este unul dintre cele mai pitoreşti orăşe cu multe obiective turistice

Imagini pentru Rovinj

5. Porec este un oraş-port vechi de 2000 de ani, în care se află Bazilica Euphrasian, construită în secolul al VI-lea. Construcţia a fost inclusă pe lista monumentelor protejate UNESCO. Oraşul se remarcă prin structura romanică bine păstrată, combinată cu elemente veneţiene şi gotice.

Imagini pentru Porec

6. Pula este o cunoscută staţiune şi un important centru turistic. Se spune că oraşul este un întreg muzeu istoric în aer liber al perioadei romane, în care se păstrează o serie de clădiri istorice din acea perioadă.Merită vizitate Arena, Templul lui Augustus, Arcul de triumf, Mozaicul Pedeapsa lui Dirce, Mănăstirea St. Francisc, Kastel, Acvariul şi Poarta lui Hercules.

Imagini pentru Pula

7. Opatija este oraşul situat în vestul Croaţiei este destinaţia cea mai veche din zonă. Impresionează prin eleganţa şi luxul hotelurilor şi vilelor, dar şi prin multitudinea de obiective turistice.

Imagini pentru Opatija

8. Zadar este centrul istoric al Croaţiei, a cărui existenţă a început încă din era preistorică. Ceea ce se remarcă de la bun început este faptul că aspectul urban este păstrat de pe vremea romanilor, lucru valabil şi pentru o serie de monumente istorice precum Forumul roman, Biserica Sf. Donatus – despre care se spune că este cea mai bine păstrată clădire istorică din Dalmaţia -, Citadela.

Imagini pentru Zadar

9. Hvar este o insulă în suprafaţă de aproximativ 300 kilometri pătrați şi cu lungimea de 80 km.  Oraşul a fost construit în 384 î.Hr. de către o colonie grecească şi este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa.

Imagini pentru Hvar

10. Rab. Insula se remarcă prin pădurile sale, plajele cu nisip sau pietre şi golfurile mici. În interiorul oraşului cu acelaşi nume pot fi admirate splendide clădiri medievale şi simbolul acestei aşezări, cele patru turnuri bisericeşti ce pot fi văzute de la distanţă.

Imagini pentru Rab

 

 

 

 

 

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.