Uncategorized

Dezbatere la Strasbourg privind respectarea statului de drept în România

La Strasbourg a început în plenul Parlamentului European o dezbatere legată de îngrijorările privind respectarea statului de drept în România.

Opinia Comisiei Europene va fi prezentată de comisarul european pe Justiţie, Vera Jourova, iar premierul Viorica Dăncilă va exprima poziţia Guvernului de la Bucureşti.

Ea a avut discuţii anterior cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans şi cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Cu mai multe informaţii, în direct de la Strasbourg, Petruţa Obrejan

Reporter: Bună dimineaţa! Într-adevăr, premierul Virorica Dăncilă s-a întâlnit cu puţin timp în urmă cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Nu ştim deocamdată ce au discutat, întrucât Biroul de Presă al preşedintelui Tajani, nici cel al Guvernului nu au dat vreo informare în acest sens, însă, mai mult ca sigur temele abordate au vizat atât agenda europeană, cât mai ales subiectul, ce urmează să fie dezbătut aici, la Strasbourg, în plen, în prezenţa premierului, şi anume statul de drept şi independenţa sistemului judiciar.

Întrevederea cu Antonio Tajani vine după o altă întâlnire, pe care şeful Executivului român a avut-o aseară cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a criticat dur în Comisia pentru Libertăţi Civile autorităţile române, spunând că acestea nu ţin cont de recomandările făcute de Comisia de la Veneţia sau Grupul Statelor împotriva Corupţiei, pe legile justiţiei.

El a precizat că: “Dacă se vor constata abateri grave, România ar putea să fie sancţionată.