Scriitorul Mihai Șora în fața liceenilor

Dragi prieteni,
domnul care stă cu fața la sală (și cu spatele la fotograf), ușor recognoscibil după tonsura franciscană :), le-a vorbit ieri tinerilor de la Colegiul Național „Sfântul Sava“.
Și – cu toate că timid și emoționat – a fost încântat s-o facă.

Dragii mei,
am scris și spus de nenumărate ori că întâlnirile cu tinerii sunt mereu, pentru mine, prilej de bucurie. Copiii au – nealterate și nedisimulate – curiozitatea, grația, sensibilitatea. Dacă, odată intrați în adolescență, reușesc să adauge acestor însușiri capacitatea de a admira, iar apoi, la vârsta adultă, să le păstreze pe toate, vor fi cu siguranță oameni împliniți. Poate că nu-și vor atinge visul copilăriei, în toată „concretețea“ lui de vis, poate că însuși destinul le va fi deviat, dar grația, sensibilitatea (deci înțelegerea empatică a Celuilalt) și dispoziția spre admirație îi vor salva: îi vor ajuta, în orice împrejurări, oricât de grele, să rămână oameni. Pentru că un om scos din destinul lui firesc și aruncat într-un cu totul altul, aspru, copleșitor, nu își pierde neapărat omenia.

De la tinerii din imagine am aflat ieri că sunt preocupați de felul în care erau așezate lucrurile odinioară, de ritmul în care curgeau evenimentele și îți croiau (sau împrăștiau) viața. Este adevărat că tempoul s-a modificat, că lumea tinereții mele nu se mișca atât de vioi de la o informație la alta, de la o știre (falsă ori adevărată) la alta, dar – și atunci, ca și acum – regula principală era aceeași: cadența ta interioară îți aparține; numai tu ar trebui să fii stăpânul ei; iar – dacă alegi să dansezi după ritmul unei muzici exterioare propriei făpturi și nu ești mulțumit de pașii tăi de dans ori găsești că ți s-au tocit condurii prea devreme – nu este vina muzicii.

Și am mai aflat ceva: mulți dintre tineri se întreabă dacă are sens să rămână în România.
Răspund mereu la fel: are sens, fără îndoială.
Este cât se poate de firesc să-ți pui problema viitorului tău, însă punând-o doar în termenii unei salvări punctuale, individuale, s-ar putea să ratezi tocmai întâlnirile importante ale vieții.

Astăzi poți studia în orice colț de lume, poți circula cu ușurință de-a lungul și de-a latul Pământului. După cum poți avea acces la celebre biblioteci, la tezaure întregi de cunoaștere, la minunății cărturărești ori artistice, chiar fără să ieși din cămăruța ta: printr-o simplă, banală tabletă. Ani la rând, am cărat în spate sute de cărți, ediții din tot felul de învățați, platoni, aristoteli, augustini, kanți, pascali, descarți… Pe unii, mai greu de achiziționat, i-am copiat cu minuție în caiete, – și acelea grele… Dar biblioteca virtuală, biblioteca aceea care stă în câțiva centimetri pătrați și poate fi plimbată oriunde, care poate fi luată în bagaj cum iei un pieptene ori periuța de dinți, ei bine, această bibliotecă este privilegiul, formidabilul câștig al generației de azi. Dacă faci ca paginile marilor cărturari ai lumii să ajungă din tabletă între circumvoluțiunile tale, dacă deschizi bine ochii, învățând ceva din ceea ce citești, nu vei fi niciodată un om fără rost. Și vei descoperi că nu există salvare individuală în absența omeniei, că tu însuți ești parte a țării tale, că trebuie să pui umărul la ridicarea ei și că apar momente, în istorie, când – dacă mintea și umărul tău nu sunt prezente – țara aceea care este țara ta se prăbușește.

Mihai Șora
(într-o zi ploioasă din luna martie a anului 2018)
_______

fotografie © Vlad Costin
Colegiul Național „Sfântul Sava“
București, 26 martie 2018

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.