Duminica după Nașterea Domnului

În Duminica după Nașterea Domnului se face pomenire de Fuga în Egipt şi sunt sărbătoriţi: Dreptul Iosif Logodnicul, regele David Prorocul și Sfântul Iacob, ruda Domnului.

Fuga în Egipt este relatată de Sfântul Apostol Matei în capitolul 2 al Evangheliei sale: „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

Semnificaţia acestei fugi în Egipt arată că Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este chemat din robia Egiptului în ţara făgăduită, la fel, noul Israel, poporul creştin, va fi chemat de către Dumnezeu din robia unui nou Egipt, ţara păcatului, spre noul pământ promis, Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.

Sfântul şi dreptul Iosif Logodnicul este cel care a fost ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria şi al Pruncului Sfânt. Dreptul Iosif era din neamul regelui David şi era de meserie tâmplar. Când s-a logodit cu Maria, avea deja o vârstă respectabilă. Iosif ascultă glasul îngerului apărut în vis care-i spune să nu se teamă de a o lua pe Maria, fiindcă pruncul zămislit de ea era de la Duhul Sfânt şi să-i pună copilului numele de Iisus, căci el urma să mântuiască lumea de păcate. Dreptul Iosif, un om în vârstă, a trebuit ca împreună cu ea să plece către Betleem, cetatea de origine a celor din neamul davidic, pentru a se înscrie la recensământul comandat de autoritatea romană. Aici, Sfânta Fecioară Maria Îl naşte pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi, după anghelofania din vis, Dreptul Iosif ia Pruncul şi pe mama Lui şi fuge în Egipt pentru a scăpa de furia regelui Irod. După moartea acestuia se stabilesc în Nazaret.

Sfântul și dreptul rege David a fost cel de-al doilea rege al Israelului biblic, urmându-i regelui Saul și a trăit și domnit cu aproximativ 1.000 de ani înainte de nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. El a fost de asemenea unul din prorocii Vechiului Testament, autorul Psalmilor și unul dintre strămoșii Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Iacob, ruda Domnului, a fost primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Proto­evanghelia lui Iacov, el a fost fiul Dreptului Iosif dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Sfânta Fecioară Maria. El este autorul Epistolei ce-i poartă numele din Noul Testament.

sursa: ziarullumina,ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.