ACTUALITATE, POLITICĂ, Uncategorized

După o serie de demisii, Austria va avea un nou premier

Conducerea Partidului Poporului din Austria (OeVP, conservator) l-a desemnat vineri pe actualul ministru de interne, Karl Nehammer, să preia conducerea formaţiunii şi funcţia de cancelar federal, transmit dpa, Reuters şi AFP.

‘Am fost desemnat astăzi în unanimitate de conducerea OeVP drept preşedinte al partidului şi, în consecinţă, candidat la postul de cancelar’, a declarat Nehammer în faţa presei la Viena.

‘Sunt extrem de recunoscător, este o onoare şi un privilegiu la care nu mă aşteptam’, a adăugat el.

Nehammerl îi va lua locul lui Alexander Schallenberg, care şi-a anunţat joi demisia după două luni în funcţia în care îi succedase, la rândul său, lui Sebastian Kurz.

Schimbarea la conducerea conservatorilor şi, implicit, a guvernului a fost declanşată de retragerea fostului cancelar Sebastian Kurz din toate funcţiile din partid şi de pe scena politică, în urma unui scandal de corupţie.

Nehammer, în vârstă de 49 de ani, fost militar, a fost cel care a pus în aplicare politica dură a lui Kurz împotriva imigraţiei.

Coaliţia guvernamentală actuală de la Viena, una fragilă, este formată din OeVP şi ecologişti.