Elevii clujeni performanţi premiaţi de Primăria Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca: Un deceniu de recunoaștere a performanței elevilor în cadrul Galei Zece Pentru Cluj

Elevii clujeni cu performanțe deosebite au fost premiați astăzi în cadrul celei de a zecea ediții a Galei de excelență ,,10 pentru Cluj’’, organizată de Primăria Cluj-Napoca.

Evenimentul a devenit unul de tradiție în orașul nostru, prin recunoașterea pe care o oferim astfel, an de an, elevilor cu performanțe excepționale în variate arii de activitate, de la educație sau sport la inovație.

’’Am avut plăcerea să fiu alături de cei aproape 500 de elevi, profesori și părinți, care au participat azi la ediția aniversară a galei. Am transmis, în numele clujenilor, un mesaj de sincere felicitări pentru acești tineri și copii remarcabili. De asemenea, mulțumim părinților și profesorilor pentru încrederea pe care au acordat-o an de an Primăriei Cluj-Napoca și partenerilor noștri din mediul cultural, universitar, privat si non-guvernamental, în proiectul ,,10 pentru Cluj’’.

La Cluj-Napoca, 20% din taxele și impozitele locale plătite de clujeni sunt direcționați către educație. Primăria susține elevii din municipiu atât prin investiții în modernizarea și dotarea școlilor – spre exemplu, în 2018 au fost dotate cu calculatoare și table interactive 45 scoli si 8 gradinițe, cât și prin politici publice destinate dezvoltării învățământului preuniversitar.

În ceea ce privește politicile educaționale, Primăria Cluj-Napoca acordă burse pentru toți elevii care au media min. 8,50 și nota 10 la purtare. În acest an școlar, peste 30.000 de burse au fost oferite în cele două semestre.

Totodată, elevii clujeni beneficiază de facilități la transportul în comun, precum transport public gratuit pentru a merge la școală sau activități extra-curiculare, sau programe personalizate de transport. Spre exemplu, peste 10.000 de elevi au beneficiat în primele 45 de zile de programul „Autobuze școlare cu circuit închis”, proiect inițiat și votat de cetățeni în cadrul procesului Bugetare participativă.

De asemenea, primăria oferă sprijin elevilor care provin din familii cu venit scăzut și urmărim să dezvoltăm programe precum „Școală după școală” și alte proiecte cu impact semnificativ asupra elevilor.

Primăria municipiului Cluj-Napoca va continua să susțină acest domeniu deoarece educația este, fără doar și poate, cea mai sigură investiție pentru viitor, cheia spre prosperitate individuală și colectivă’’, a precizat primarul Emil Boc..


Organizator “Zece pentru Cluj”: Primăria Cluj-Napoca

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.