Experții din Nepal vor măsura, din nou, Everestul. Se crede că muntele este mai mic cu …3 metri!

Potrivit The Telegraph, experții din Nepal se pregătesc să măsoare, din nou, înălțimea Muntelui Everest, cel mai înalt de pe planetă, pentru a confirma sau infirma ipoteza lansată de unii oameni de știință care susțin că muntele a avut de suferit și ar fi mai mic cu 3 metri după cutremurul din Nepal (aprilie 2015), ce a avut o magnitudine de 7,8, pe scara Richter, cel mai mare dezastru din ultimii 80 de ani din Nepal. Din cauza cutremurului, unele regiuni din Nepal și-au modificat înălțimea cu până la 10 metri, susțin geomorfologii din acest stat, situație care ar putea fi valabilă și în cazul Muntelui Everest.

Echipa de specialişti desemnată de Guvernul din Nepal va calcula înălţimea muntelui cu ajutorul unui nou sistem global de navigare prin satelit.

De la începuturile anilor 1920, Everestul a atras alpinişti şi cercetători din lumea întreagă. Sute de oameni şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să cucerească cel mai înalt vârf din lume, care continuă să fie o atracţie, dar și o enigmă pentru mulți alpiniști.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.