LIFESTYLE, Uncategorized

Farmecul iernii în Munții Bârgăului. Album foto

Iarna are farmecul ei în orice unitate de relief, dar regiunea montană este cu totul fermecătoare în anotimpul alb. În munți, stratul de nea modelează peisaje spectaculoase care îmbie la drumeții pentru desfătarea sufletului și antrenarea corpului. O astfel de drumeție a întreprins chiar în aceste zile. în Munții Bârgăului, bistrițeanul Albert Gavrilă, un iubitor al drumurilor de munte, dar și a fotografiilor pe care le împărtășește prietenilor virtuali. Iată, mai jos, câteva dintre fotografiile postate după drumeția din Munții Bârgăului!

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, zăpadă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, munte, zăpadă, copac, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, zăpadă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, copac, zăpadă, nor, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, zăpadă, cer, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, zăpadă, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: zăpadă, cer, copac, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, zăpadă, copac, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, copac, nor, zăpadă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, copac, zăpadă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: zăpadă, cer, copac, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, zăpadă, cer, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: munte, copac, cer, zăpadă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zăpadă, copac, cer, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: zăpadă, copac, cer, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, copac, zăpadă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, zăpadă, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, zăpadă, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, zăpadă, cer, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, zăpadă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: zăpadă, copac, cer, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, zăpadă, copac, casă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, zăpadă, cer, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: zăpadă, cer, copac, munte, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, nor, copac, zăpadă, plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, nor, zăpadă, copac, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: nor, cer, copac, zăpadă, munte, în aer liber şi natură

VREMEA

Roubaix Nord-Pas-De-Calais France
Senin
Senin
5°C
Vânt: 22 km/h N