Uncategorized

Fidelitatea la Jubilelul de 25 de ani de căsătorie

Distribuire articol:

Autor: Wilhelm Danca

Fidelitatea soților este valoarea cea mai frumoasă pe care o celebrează o familie când sărbătorește 10, 15, 20, 25, 30, 35 … 50, 60 sau câți ani de căsătorie le dăruiește Domnul unora dintre frații și surorile noastre care au cerut de la Biserică și au primit sacramentul căsătoriei. Desigur și viața transmisă copiilor este importantă, dar jubileul unor ani de căsătorie înseamnă în primul rând că fidelitatea a fost reală, susținută, recuperată, căutată și promovată. Este vorba de o valoare foarte importantă în familiile din zilele noastre!

În seara de 20 iulie 2018, la catedrala sf. Iosif din București, am fost părtaș la un eveniment jubiliar cu totul special. Doi botezați și căsătoriți în Biserica Ortodoxă, M.-C. și O., dar cu rădăcini în Biserica Catolică, având ca nași o familie de preot ortodox, au cerut să reînnoiască în Biserica Catolică făgăduințele de la sfânta căsătorie, încheiată cu 25 de ani. Am primit cererea lor cu mare bucurie, pentru că mi-am zis: „deși ortodocși, acești creștini, deci botezați în numele Sfintei Treimi, vor să vină într-o biserică catolică și să primească o binecuvântare pentru căsătoria lor, iar eu, da, preot catolic, oare să-i refuz?” A fost o mare surpriză să văd că preotul ortodox, ce-i drept pensionar, a acceptat să citească prima lectură a liturghiei, luată din 1 Cor 12, 31-13, 8a, acel text în care sf. Paul spune că dacă nu am dragoste, la nimic nu-mi folosește să am credință, să am darul profeției, să cunosc toate misterele și toată știința, să dau averea mea săracilor, să-mi dau trupul să fie ars etc. Dragostea toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu va înceta niciodată.

Pornind de la aceste cuvinte ale Apostolului, i-am îndemnat pe cei doi să rămână fideli unul altuia, cel puțin încă 25 de ani, astfel încât să celebrăm împreună și jubileul de 50 de ani de căsătorie. Aplicând sfaturile date de papa Francisc câtorva perechi jubiliare în urmă cu câțiva ani, le-am spus și eu că fidelitatea poate să crească în intensitate, calitate și durată, dacă țin cont în viața lor de zi cu zi de sensul a trei expresii magice: te rog!, iartă-mă! și mulțumesc! Să trăiască soții ani mulți fericiți au spus preotul, nașii, prietenii și invitații care i-au aplaudat din toată inima la sfârșitul sfintei liturghii pe M.-C. și O., mulțumindu-le pentru exemplul lor de viața creștină trăită în fidelitate conjugală. Cei care sunt căsătoriți să le urmeze pilda! Felicitări și binecuvântări cerești! Să nu uităm un lucru: fără familie, lumea nu are viitor!

Când voi primi fotografiile, le voi posta. Veți vedea cât erau de emoționați și fericiți M.-C. și O.! Dumnezeu era, este și va fi cu ei! Mă rog să rămână mereu fideli!


Distribuire articol: