ACTUALITATE, LIFESTYLE, CULTURĂ, Uncategorized

FIP București 2025 – un real succes

Distribuire articol:

 

Festivalul Internațional de Poezie București – FIPB 2025, în organizarea Muzeului Național al Literaturii Române, prin concursul Primăriei Municipiului București și finanțat de Ministerul Culturii a fost, de departe, un real succes.

Antrenând în proiect aproape două sute de poeți din peste 30 de țări și de pe patru continente – Belgia, Brazilia, Bulgaria, Cehia, Chile, China, Columbia, Cuba, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Honduras, Kenya, Israel, Italia, Letonia, Marea Britanie, Mexic, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ungaria, Uruguay, alături de nume importante ale poeziei autohtone – și asigurând o infrastructură logistică impresionantă, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, împreună cu echipa sa (în care o putem remarca pe doamna Loreta Popa) a dat, celei de a XV-a ediții a festivalului, o înaltă ținută estetică.

Dezbaterile tematice și recitalurile de poezie, însoțite de momente expoziționale și muzicale de excepție – asigurate de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”,  Mircea Florian, Mircea Rusu Band, Adrian Naidin, Mircea Tiberian & Nadia Trohin, etc. – au conferit și acestei ediții o consistență culturală și un parfum aparte.

Mai multe detalii – despre acest eveniment cultural de alonjă internațională, ce a marcat începutul toamnei – puteți regăsi pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române:

Evenimente

 

Evenimente


Distribuire articol: