Franța campioană mondială la fotbal

Selecţionata Franţei a câştigat al doilea său titlu mondial, după ce a învins echipa Croaţiei cu scorul de 4-2 (2-1), duminică, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în finala Cupei Mondiale de fotbal 2018, din Rusia.

Golurile au fost marcate, pentru francezi, de Mandzukic (min. 18, autogol), Griezmann (min. 38, penalty), Pogba (min. 59) şi Mbappé (min. 65), iar pentru croaţi, de Perisic (min. 28) şi Mandzukic (min. 69).

Franța devine cea mai performantă echipă națională în ultimele două decenii: două titluri mondiale (1998, 2018) și o finală pierdută la penalty-uri (2006). Brazilia și Germania o secondează, cu câte un titlu și o finală.

Campioanele lumii, în istoria de 88 de ani a Cupei Mondiale:
5 titluri: Brazilia (1958, 1962, 1970, 1994, 2002)
4: Italia (1934, 1938, 1982, 2006),           4.Germania (1954, 1974, 1990, 2014)
2: Uruguay (1930, 1950), Argentina (1978, 1986), Franța (1998, 2018)
1: Anglia (1966), Spania (2010).

Finala de la Moscova a avut parte de câteva erori majore:
marcatorii Croației și-au „marcat” și în proprie poartă: autogol Mandzukici, penalty făcut de Perisici;
la 4-1, portarul francez Lloris i-a făcut cadou un gol lui Mandzukici.

Deschamps devine al treilea om care câștigă Campionatul Mondial și ca jucător, și ca antrenor:
Mario Zagallo (Brazilia) – 1958, 1962 / 1970 (principal), 1994 (secund);
Franz Beckenbauer (Germania) – 1974 / 1990;
Didier Deschamps (Franța) – 1998 / 2018.

Următoarele Campionate Mondiale vor fi găzduite de Qatar (în 2022) și de „troica” SUA-Mexic-Canada (în 2026).

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.