George Emil Palade, singurul român care a luat Premiul Nobel

La 19 noiembrie 1912 se năştea omul de ştiinţă George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, în 1974, pentru contribuţiile la înţelegerea structurii şi organizării funcţionale a celulei. A descoperit ribozomii şi a descris sistemul şi funcţiile membranelor intracelulare. George Emil Palade a fost un specialist în medicină și biologie celulară, el a revoluţionat practic medicina.

”În 1930 am intrat la Şcoala de Medicină de la Universitatea din Bucureşti. Încă din primii ani de studenţie am manifestat un interes crescut pentru ştiinţele biomedicale, ascultându-i şi vorbind cu Francisc Rainer şi Andre Boivin, profesori de anatomie şi biochimie. Ca urmare, am început să lucrez ca asistent la laboratorul de anatomie, în timp ce eram student”, povestea George Emil Palade. După studii la București, în 1946, a plecat în Statele Unite. Acolo și-a desăvârșit cariera.

Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.

Palade a fost ales în cele mai înalte organisme în SUA, inclusiv în Academia de Științe.

În 1986 președintele Statelor Unite, Ronald Reagan,  i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală” a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare, prezente în toate celulele biologice.

În 2007, președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Colan, cel mai mare.

George Emil Palade a murit in 2008, la 96 de ani.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.