ACTUALITATE, ULTIMA ORĂ, POLITICĂ

Halucinant – Personalități militare și oameni de știință din SUA dispărute în condiții neelucidate

Distribuire articol:

Spre stupefacția serviciilor de informații, mai multe personalități militare și oameni de știință din Statele Unite au murit sau au dispărut în condiții neelucidate.

O analiză privind acest subiect, relevă seria deceselor și a disparițiilor între 2024 și 2026:

4 iulie 2024 – Frank Maiwald: Cercetătorul de la Jet Propulsion Laboratory – NASA a murit la Los Angeles la vârsta de 61 de ani. Cauza decesului nu a fost dezvăluită.

4 mai 2025 – Anthony Chavez: Fost angajat al Laboratorului Național Los Alamos a dispărut.

22 iunie 2025 – Monica Reza: Cercetătoarea NASA a dispărut în timpul unei drumeții într-o rezervație forestieră de lângă Los Angeles. De negăsit după ce s-a îndepărtat doar câțiva metri de alți membri ai grupului.

26 iunie 2025 – Melissa Casias: O asistentă administrativă din Los Alamos a dispărut de la domiciliu. Toate datele de pe dispozitivele sale mobile erau șterse.

12 decembrie 2025 – Jason Thomas: Cercetătorul de la Novartis a dispărut. Trupul său a fost scos dintr-un lac, pe 17 martie anul acesta.

15 decembrie 2025 – Nuno Loureiro: Șeful Centrului de Știință a Plasmei și Fuziune din cadrul MIT a fost atacat mortal la domiciliul său din Brookline, Massachusetts.

16 februarie 2026 – Carl Grillmair: Astrofizicianul a fost împușcat pe veranda din fața casei, în primele ore ale dimineții.

27 februarie 2026 – William Neil McCasland: Generalul în retragere al Forțelor Aeriene SUA și-a părăsit locuința din New Mexico și nu a mai fost văzut de atunci.

Mai mulți oameni politici și-au exprimat îngrijorarea pe acest subiect, printre aceștia numărându-se congresmenii republicani Tim Burchett, din Tennessee, și Eric Burlison, din Missouri.

Mai mulți membri republicani ai Congresului au cerut administrației Trump să deschidă o investigație, iar Casa Albă a transmis că analizează această posibilitate.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a indicat că administrația Trump ar putea investiga seria de decese și dispariții misterioase ale specialiștilor implicați în cercetarea avansată.


Distribuire articol: