Iarnă de poveste în Munții Călimani. FOTO

de Mihai Sărmășan

Prietenul și colaboratorul nostru, Albert Gavrilă, a realizat duminică împreună cu camarazii săi, o drumeție în Munții Călimani pe traseul: Colibița – Gura Colbului – D.F. Pănulețul – la doi pași de Poiana Cofu și retur.

Acesta a surprins frumoasele peisaje de iarnă întâlnite pe traseu, iar fotografiile realizate le-a postat pe contul său personal de Facebook, imagini pe care publicația noastră vi le oferă și vouă cititorilor nostri.

Munții Călimani, partea a Carpaților Orientali sunt cei mai înalți munți vulcanici ai României. Ultima lor erupție a avut loc în trecutul apropiat, vorbind în termeni de timp geologic, adică acum 1,8 milioane de ani, dar reducerea activității vulcanice a aînceput în urmă cu circa 5 milioane de ani. Cel mai înalt vârf al Munților Călimani are 2100 metri, Vârful Pietrosul Călimanilor.

Despre Munții Călimani se spune că sunt cei mai sălbatici munți ai României, locul fiind un adevărat paradis pentru cei care iubesc muntele. Munții Căliman nu sunt singuri munți vulcanici din România, dar ei sunt cei mai înalți și cei mai extinși munți vulcanici fiind și cei care și-au încetat activitatea eruptivă ultimii. În plus în tot masivul munților Călimani se văd spectaculoase urme ale glaciaţiunii prin căldări glaciare şi creste alpine.

sursa foto: Facebook Albert Gavrilă

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.