Uncategorized

În 4 luni, Mihaela Buzărnescu a câștigat mai mult decât în întreaga carieră

Jucătoarea Mihaela Buzărnescu este marea revelație a tenisului feminin.  În urmă cu 2 ani de zile, Mihaela Buzărnescu nu se afla nici măcar în primele 500 de jucătoare ale lumii. Foarte puțini mai credeau în ea, iar media și comentatorii de tenis nici nu aminteau de ea. Totuși, românca nu s-a lăsat și a continuat, iar astăzi a ajuns să ocupe locul 20 WTA.

De la Roland Garros până în prezent, bucureşteanca a câştigat mai mulţi bani decât înainte, în întreaga carieră. Buzărnescu a câştigat şi finala de la San Jose, cu Maria Sakkari şi a ajuns pe locul 15 şi în WTA Race.

Succesul din finala de duminică i-a adus lui “Miki” 136.695 de dolari şi 470 de puncte. Acest lucru va duce totalul banilor câştigaţi din tenis la peste 1,2 milioane de euro, potrivit digisport.ro.

Interesant e că, până la Roland Garros 2018 (unde a ajuns până în optimi), bucureşteanca adunase 547.605 de euro din tenis. În ultimele patru luni a avut acces la mai multe premii consistente, cele mai mari fiind obţinute la Paris (222.000 de euro pentru accesul în a doua săptămână) şi 112.000 de euro (pentru turul trei de la Wimbledon).

Astfel, Mihaela a câştigat în ultimele 4 luni. Buzărnescu să fi câştigat mai mulţi bani din tenis decât înainte, în întreaga carieră.