
Astăzi, credincioșii ortodocși de pe întreaga planetă sărbătoresc miracolul Învierii Domnului. Românii, popor majoritar creștin ortodox, se bucură și ei, în aceste zile, de sărbătoarea Sfintelor Paști. Majoritatea dintre noi petrecem aceste zile de sărbătoare, bucurându-ne alături de cei dragi. Nu același lucru vor face militarii români din Batalionul 300 protecția Forței ,,Sfântul Andrei” din Galați, aflați, în aceste momente, în teatrul de operații din Afganistan. Pentru ei, Paștile înseamnă încă o zi de misiune, departe de familie și de țară.
Deși departe, în mijlocul unui popor cu alte tradiții și obiceiuri, militarii români nu uită tradițiile de acasă. Astfel, ei au vopsit ouă și s-au rugat la mica bisericuță românească din Baza Militară Aeriană Kandahar, în așteptarea celei mai mari sărbători a creștinătății: Învierea Mântuitorului, În această dimineață, militarii români din Afganistan au participat la slujba religioasă, dar n-au uitat să transmită urările de bine apropiaților și tuturor românilor: ,,Un alt român, dintr-o altă parte a lumii, dar aceeași simțire, emoție și același sentiment. Să aveți un Paște fericit. Hristos a înviat” a scris pe o rețea de socializare, Roxana Puiu, unul dintre militarii români care petrec Paștile în teatrul afgan de operații.
Adevărat a Înviat! Dumnezeu să vă ocroetască și să vă aducă sănătoși acasă!
Text: Cristina Rusu
Foto: Veteranii Armatei României – Facebook