Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea vindecării, a sfinţirii apelor

Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 3 mai. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta. In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea „celui potrivnic”, adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga „aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau, satana.

 

 

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.