LA MULȚI ANI, GHEORGHE HAGI !

de Mihai Sărmășan

Managerul tehnic al Viitorului împlinește marți, 5 februarie, vârsta de 54 de ani, iar tehnicianul Viitorului se gândeşte la cât mai multe reuşite alături de clubul pe care îl conduce. „Regele”, așa cum este supranumit cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, s-a născut la data de 5 februarie 1965, în comuna constănțeană Săcele. Gică Hagi a început fotbalul la Farul Constanța, la vârsta de 10 ani, unde a fost îndrumat către marea performanță de antrenorul Iosif Bukossy.

Gică Hagi, care a îmbrăcat de 124 de ori tricoul echipei naționale, marcând 35 de goluri, a debutat în Divizia A la vârsta de 17 ani, în tricoul echipei Farul Constanța.În cariera sa, Hagi a mai evoluat la Sportul Studențesc București, Steaua București, Real Madrid, Brescia, FC Barcelona și Galatasaray Istanbul. A câștigat Supercupa Europei, cu Steaua București, marcând unicul gol în partida cu Dynamo Kiev, disputată la Monte Carlo, la 24 februarie 1987. Cu Galatasaray, clubul unde Gheorghe Hagi şi-a încheiat cariera, a cucerit Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Gică Hagi a participat la trei ediţii ale Campionatului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998).

După ediţia din 1994 a Cupei Mondiale din SUA, Hagi a ieşit al patrulea în ancheta anuală a revistei „France Football”, cea care acordă „Balonul de Aur”. La finele anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului, iar la 24 aprilie 2001, sub titulatura „Gala Hagi”, a fost organizat un meci festiv de retragere pentru căpitanul tricolorilor.

Publicația noastră Nota BN îi urează lui Gheorghe Hagi, La mulți ani, multă sănătate, cât mai multe realizări și îndeplinirea tuturor dorințelor!

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.